PSALMUL 87
Al fiilor lui Core.
1. Doamne, Dumnezeul
mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
2. Să ajungă
înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Doamne,
3. Că s-a umplut de
rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
4. Socotit am fost cu cei
ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei
morii slobod.
5. Ca nişte oameni
răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte
şi care au fost lepădaţi de la mina Ta.
6. Pusu-m-au în groapa cea
mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
7. Asupra mea s-a
întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre
mine.
8. Depărtat-ai pe
cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor.
9. Închis am fost şi n-am
putut ieşi. Ochii mei
au slăbit de suferinţă.
10. Strigat-am către
Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.
11. Oare, morţilor vei
face minuni? Sau cei morii se vor scula şi Te vor lăuda pe
Tine?
12. Oare, va spune cineva
în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul
pierzării?
13. Oare, se vor
cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în
pământ uitat?
14. Iar eu către Tine,
Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va
întâmpina.
15. Pentru ce Doamne,
lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?
16. Sărac sunt eu
şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar
m-am smerit şi m-am mâhnit.
17. Peste mine au trecut
mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat.
18. Înconjuratu-m-au ca apa
toată ziua şi m-au cuprins deodată.
19. Depărtat-ai
de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de
ticăloşia mea.
|