PSALMUL 108
Al lui David.
l. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura
păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva
mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au
înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc să mă
iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea
rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel
păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca
să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în
păcat.
7. Să fie zilele lui
puţine şi dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă
copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;
9. Să fie
strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să
fie scoşi din curţile caselor lor;
10. Să smulgă
cămătarul toată averea lui; să răpească
străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă
sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară
copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se
pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea
Domnului şi păcatul maicii lui să nu se
şteargă;
14. Să fie înaintea
Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui,
pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.
15. Şi a prigonit pe
cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca
să-l omoare.
16. Şi a iubit
blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi
se va îndepărta de la el.
17. Şi s-a
îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa
înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o
haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se
încinge.
19. Aceasta să fie
răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi
grăiesc rele împotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fă
cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila
Ta.
21.
Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu
şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.
22. Ca umbra ce se
înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor
tremur.
23. Genunchii mei au
slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa
untdelemnului
24. Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu
capetele lor.
25. Ajută-mă,
Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta,
26. Şi să
cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai
făcut-o pe ea.
27. Ei vor blestema şi
Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se
ruşineze, iar robul Tău să se veselească.
28. Să se îmbrace cei
ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca
şi cu un veşmânt să se învelească.
29. Lăuda-voi pe
Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi
pe El,
30. Că a stat de-a
dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei
ce-l prigonesc.
|