CAPITOLUL 6
Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată.
1. Fiul meu, dacă
te-ai pus chezaş pentru prietenul tău, dacă ai dat mâna pentru
altul,
2. Atunci te-ai prins prin
făgăduieli ieşite din gura ta şi te-ai legat prin
cuvintele gurii tale.
3. Fă dar, fiul meu,
aceasta: o, izbăveşte-te. Şi fiindcă ai căzut în
mâinile aproapelui tău, du-te şi cazi la picioarele aproapelui
tău şi-l roagă;
4. Nu da somn ochilor
tăi, nici dormitare genelor tale.
5. Şi te
izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului
şi ca o pasăre din mâna păsărarului.
6. Du-te, leneşule, la
furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!
7. Ea, care nu are nici
mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor,
8. Îşi
pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la
seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de
harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca
ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând.
Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e
slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa.
9. Până când,
leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul
tău?
10. "Puţin somn,
încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat
cu mâinile încrucişate!"
11. Iată vine
sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar.
Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un
izvor, iar lipsa va fi departe de tine.
12. Omul de nimic, omul necinstit
şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
13. Face cu ochiul, dă
din picioare, face semne cu degetele.
14. în inima lui e
vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă
gâlceavă.
15. Pentru aceasta
fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi
dintr-o dată şi fără leac.
16. Şase sunt
lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se
scârbeşte cugetul Său:
17. Ochii mândri, limba
mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
18. Inima care
plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre
rău,
19. Martorul
mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă
între fraţi.
20. Păzeşte,
fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul
maicii tale.
21. Leagă-le la inima
ta, pururea atârnă-le de gâtul tău.
22. Ele te vor conduce când
vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei
deştepta vor grăi cu tine.
23. Că povaţa
este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care
dau învăţătură sunt calea vieţii.
24. Ele te vor păzi de
femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine.
25. Nu dori frumuseţea
ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei.
26. Că femeia
desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când
femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.
27. Oare poate pune cineva
foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu
ardă?
28. Sau va merge cineva pe
cărbuni fără să i se frigă tălpile?
29. Aşa este cu cel ce
se duce la femeia aproapelui său: nimeni din cei ce se ating de ea nu va
rămâne nepedepsit.
30. Nimeni nu
dispreţuieşte un hoţ pentru că a furat ca să-şi
astâmpere foamea;
31. Dar când a fost prins,
el dă înapoi înşeptit, întoarce tot ceea ce are în casa lui.
32. Cel ce se
desfrânează însă cu o femeie este lipsit de minte, se pierde pe el
însuşi făcând astfel;
33. El nu dobândeşte
decât bătaie, iar ocara lui niciodată nu se şterge.
34. Pizma trezeşte
mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua
răzbunării;
35. El nu se uită la
nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori
darurile, tot nu se îmblânzeşte.
|