CAPITOLUL 20
Alte sfaturi pentru viaţă.
1. Un ocărâtor este
vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se
lasă ademenit nu este înţelept.
2. Groaza pe care o
insuflă regele este ca răcnetul leului; cel ce îl
întărâtă păcătuieşte împotriva sa însuşi.
3. Este o mare
însuşire pentru om să se stăpânească de la ceartă şi
tot nebunul se întărâtă.
4. Toamna leneşul nu
lucrează, iar când vine să culeagă rodul la seceriş,
nimic nu află.
5. O apă adâncă
este sfatul în inima omului, iar omul deştept ştie s-o
scoată.
6. Mulţi
oameni se laudă cu mărinimia, dar un prieten adevărat cine-l
află?
7. Omul drept umblă pe
calea lui fără prihană; fericiţi sunt copiii care vin
după el!
8. Un rege care stă pe
scaunul de judecată deosebeşte cu ochii lui orice faptă
rea.
9. Cine poate spune:
Curăţit-am inima mea; sunt curat de păcat?
10. Două feluri de
greutăţi de cântărit şi de măsurat sunt urâciune
înaintea Domnului.
11. Copilul se dă pe
faţă din lucrările lui, dacă purtarea lui este
fără prihană şi dreaptă.
12. Urechea care aude
şi ochiul care vede, pe amândouă le-a zidit Domnul.
13. Nu iubi somnul, ca
să nu ajungi sărac; ţine ochii deschişi, numai aşa vei
fi îndestulat de pâine.
14. "Rău,
rău!", zice cumpărătorul, iar după ce pleacă se
laudă.
15. Chiar dacă ai aur
şi pietre preţioase, dar o podoabă fără seamăn
sunt buzele chibzuite.
16. Ia-i haina şi
fiindcă s-a pus chezaş pentru altul în locul celor străini,
ia-l zălog.
17. Bună e la gust
pâinea agonisită cu înşelăciune, dar după aceea gura se
umple de pietricele.
18. Planurile se
întăresc prin sfaturi; luptă-te cu luare aminte.
19. Cine trădează
taina umblă ca un defăimător şi nu te
întovărăşi cu cel ce are mereu buzele deschise.
20. Cel ce blesteamă
pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul
întunericului.
21. O moştenire repede
câştigată de la început, la urmă va fi fără
binecuvântare.
22. Nu spune: "Vreau
să răsplătesc cu rău!" Nădăjduieşte
în Domnul şi El iţi va veni în ajutor.
23. Greutăţile
nedrepte pentru cântărire sunt urâciune înaintea Domnului şi
cântarele înşelătoare nu sunt decât un lucru rău.
24. De Domnul sunt
hotărâţi paşii omului, căci cum ar putea omul să
priceapă calea lui?
25. O cursă este
pentru om să afierosească Domnului ceva în grabă şi
după ce a făgăduit să-i pară rău.
26. Un rege înţelept
simte pe cei fără de lege şi lasă să treacă
roata peste ei.
27. Sufletul omului este un
sfeşnic de la Domnul; el cercetează toate cămările
trupului.
28. Iubirea şi
credinţa păzesc pe rege şi prin iubire îşi sprijină
tronul său.
29. Faima celor tineri este
puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor
cărunt.
30. Rănile sângeroase
sunt un leac pentru cel răufăcător şi lovituri care
pătrund până înlăuntrul trupului.
|