CAPITOLUL 2
Zădărnicia plăcerilor lumeşti.
1. Grăiam inimii
mele: "Vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac
să guşti plăcerea!" Şi iată că şi
aceasta este deşertăciune.
2. "E nebunie!" am zis
despre râs. Şi despre veselie: "La ce poate să
folosească!"
3. Am cugetat apoi în inima
mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla
după înţelepciune şi cerceta nebunia - până ce voi vedea
ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea
vieţii lor.
4. Am început
lucrări mari: am zidit case, am sădit vii,
5. Am făcut
grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi
roditori;
6. Mi-am făcut iazuri, ca să
pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii;
7. Am cumpărat
robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă,
asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai
mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
8. Am strâns aur
şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi; am adus
cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea
fiilor anului mi-am agonisit: o prinţesă şi alte
prinţese.
9. Am fost mare
şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în
Ierusalim şi înţelepciunea a rămas cu mine.
10. Şi tot ceea
ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima mea de la
nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea,
şi aceasta mi-a fost partea din toată munca mea.
11. Apoi m-am uitat
cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele
şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc
şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt
şi fără nici un folos sub soare.
12. Şi mi-am
întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia.
Căci ce poate să
facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege?
13. Atunci m-am
încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei
tot atât cât are lumina asupra întunericului.
14. Înţeleptul are
ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu
că aceeaşi soartă vor avea toţi.
15. Deci am zis în inima
mea: "Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu;
atunci la ce îmi foloseşte înţelepciunea?" Şi am zis în
mintea mea că şi aceasta este deşertăciune.
16. Căci pomenirea
celui înţelept ca şi a celui nebun nu este veşnică,
fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitaţi; atunci
înţeleptul moare ca şi nebunul.
17. Drept aceea am urât
viaţa, căci rele sunt cele ce se fac sub soare; şi totul este
deşertăciune şi vânare de vânt.
18. Şi am urât
toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o
omului care va veni după mine.
19. Şi cine ştie
dacă el va fi înţelept sau nebun! Şi el va face ce va
găsi cu cale din tot lucrul cu care m-am trudit şi m-am chibzuit
sub soare! Şi aceasta este deşertăciune!
20. Şi am început
să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub
soare,
21. Căci un om care a
pus în lucrul lui înţelepciune şi ştiinţă şi a
avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Şi aceasta aste
deşertăciune şi un rău nespus de mare.
22. Oare, ce-i rămâne
omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a
trudit sub soare?
23. Toate zilele lui nu
sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz;
nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este
deşertăciune!
24. Nimic nu este mai bun
pentru om decât să mănânce şi să bea şi
să-şi desfăteze sufletul cu mulţumirea din munca sa.
Şi am văzut că şi aceasta vine numai din mâna lui
Dumnezeu.
25. Cine poate oare să
mănânce şi să bea fără să mulţumească
Lui?
26. Omului care este bun
înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune,
ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă
sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este
bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune
şi vinare de vânt!
|