CAPITOLUL 11
Aducere-aminte de moarte şi de judecată.
1. Aruncă pâinea ta
pe apă, căci o vei afla după multe zile.
2. Împarte o bucată în
şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire se
poate întâmpla în ţară.
3. Când norii se umplu de ploaie,
ei se deşartă pe pământ. Şi dacă un capac
cade la miazăzi sau la miazănoapte, unde a căzut, acolo
rămâne.
4. Cel ce păzeşte
vântul nu seamănă, şi cel ce se uită la nori nu
seceră.
5. După cum nu
ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele
maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face
toate.
6.
Dis-de-dimineaţă seamănă sămânţa şi
până seara nu odihni mâna ta, căci nu ştii care va izbuti,
aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sânt deopotrivă de
bune.
7. Şi lumina este
dulce şi plăcut este ochilor să privească soarele.
8. Chiar dacă ar
trăi mulţi ani, omul să se bucure de toate şi
să-şi aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci
multe vor fi. Tot ce se
întâmplă este deşertăciune.
9. Bucură-te, omule,
cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele
tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după
ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru
toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din
inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău,
căci copilăria şi tinereţea sânt
deşertăciune.
|