CAPITOLUL 13
Vedenia lui Isaia
l. Proorocia despre Babilon pe care a văzut-o Isaia, fiul lui
Amos.
2. Pe un munte pleşuv
înălţaţi steag, strigaţi către ei, faceţi semn
cu mâna, ca să intre pe poarta asupritorilor.
3. "Eu am poruncit
sfintei Mele oştiri, zice Domnul,
chemat-am pe vitejii mâniei Mele, pe cei ce
se veselesc de slava Mea".
4. Ascultaţi acest
zgomot surd în munţi, vuiet al unui neam fără de număr;
auziţi această zarvă de împărăţii, de neamuri
adunate; Domnul Savaot cercetează oştirea gata de luptă.
5. Ele vin dintr-un
ţinut depărtat, de la capătul cerului; vine Domnul şi
uneltele mâniei Lui, ca să nimicească tot pământul.
6. Strigaţi, că
aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel
Atotputernic.
7. Drept aceea, toate
braţele vor fi neputincioase şi inima omului se va topi de
frică.
8. Vor fi cuprinşi de
spaimă, vor vedea năluci şi durerile îi vor cuprinde;
zvârcolise-vor în dureri ca femeia gata să nască. Se vor privi unul
pe altul cu groază, iar feţele lor vor fi roşii ca flacăra.
9. Iată ziua Domnului,
ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca
să pustiiască pământul şi să stârpească pe
păcătoşi de pe el.
10. Luceferii de pe cer
şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se
va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai
străluci.
11. Atunci voi pedepsi
lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru
păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi
obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ.
12. Voi face ca oamenii
să fie mai rari decât aurul cel mai scump, mai căutaţi decât
aurul de Ofir.
13. Pentru aceasta voi
prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina
din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii
mâniei Lui.
14. Atunci, ca o
gazelă sperioasă şi ca o turmă pe care nimeni nu poate
s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi
în pământul său.
15. Oricine va fi aflat va
fi străpuns şi oricare va fi prins va cădea de sabie.
16. Copiii lor vor fi
zdrobiţi înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite şi femeile
lor necinstite.
17. Iată că Eu
ridic asupra lor pe Mezi, care nu pun
preţ pe argint şi care nu se lăcomesc pentru aur.
18. Arcurile oamenilor de
luptă vor doborî pe cei tineri. De roada pântecelui nu se vor milostivi,
şi pentru copii ochii lor nu vor simţi nici o milă.
19. Atunci Babilonul,
podoaba împărăţiilor, cununa mândriei Caldeilor, fi-va ca
Sodoma şi ca Gomora, pe care Dumnezeu le-a nimicit.
20. Nu va mai fi locuit în
veci şi din neam în neam. Arabii nu vor mai înfige acolo corturi şi
nici ciobanii nu-şi vor mai face târle în latura aceea.
21. Ci numai animale
sălbatice se vor sălăşlui într-însul, şi
bufniţele vor locui prin case, struţii îşi vor face cuiburi
acolo şi oameni cu chip de ţap vor juca în acel loc.
22. Şacalii vor urla
în palatele lor şi lupii în casele lor de petrecere. Vremea este aproape
să sosească şi zilele ei nu vor zăbovi!
|