CAPITOLUL 30
Ameninţări asupra lui Iuda.
1. Vai de feciorii
răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri
fără Mine, care fac legăminte
ce nu sunt în Duhul Meu, ca să
grămădească păcate peste păcate.
2. Ei iau calea Egiptului,
fără să fi întrebat gura Mea,
să cerşească de la Faraon ajutor şi la umbra Egiptului
să se adăpostească.
3. Pentru aceasta sprijinul
lui Faraon va fi pentru voi ruşine şi râs adăpostul la umbra
lui.
4. Deşi
căpeteniile lui sunt la Ţoan şi până la Hanes ajung
trimişii lui,
5. Toţi sunt
neliniştiţi de acest popor, care nu le va fi de folos, care nu le
va da nici un ajutor, ci numai nedumerire şi ocară.
6. Proorocie despre fiarele
de la miazăzi: Printr-o ţară de strâmtorare şi
îngrijorare, cu lei şi leoaice mugitoare, năpârci şi
şerpi zburători, ei duc pe măgari avuţiile lor şi pe
cămile comorile lor, către un popor care nu le foloseşte la
nimic.
7. Căci ajutorul
Egiptului este deşertăciune şi nimic, pentru aceea l-am numit
Rahab cel adormit.
8. Acum, du-te" scrie
acestea pe o tablă şi trece-le într-o carte, ca să fie pentru
mai târziu mărturie veşnică.
9. Pentru că ei sunt
un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc
să asculte de legea Domnului,
10. Care zic proorocilor:
"Voi nu vedeţi!" Şi văzătorilor: "Nu ne
proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne
închipuiri amăgitoare!
11. Daţi-vă la o
parte din cale, nu ne împiedicaţi în drum, luaţi din faţa
noastră pe Sfântul lui Israel!"
12. Pentru aceasta zice
Sfântul lui Israel: "Fiindcă voi aţi dispreţuit cuvântul
acesta şi v-aţi încrezut în nedreptate şi minciună
şi aţi nădăjduit numai în ele,
13. Iată cum va fi
păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o
dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte;
14. Ca un vas de lut, care
este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât
între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc
din vatră sau să scoţi apă din fântână".
15. Că aşa zice
Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: "Dacă vă întoarceţi
şi sunteţi în bună pace, vă veţi izbăvi;
liniştea şi nădejdea sunt vârtutea voastră". Dar voi
n-aţi vrut să ascultaţi,
16. Ci aţi zis: "Nu! Noi vom fugi
călări pe cai!" Aşa, fugiţi! "Vom încăleca
pe cai iuţi ca vântul!" Ei bine, veţi fi urmăriţi
şi mai repede!
17. O mie vor fugi de
ameninţarea unuia şi când vă vor ameninţa cinci,
toţi veţi fugi, până când veţi rămâne ca un stâlp pe
vârful muntelui şi ca un steag pe vârf de deal.
18. Pentru aceasta Domnul
aşteaptă să Se milostivească spre voi, de aceea El Se
ridică să aibă milă de voi. Că Domnul este Dumnezeu
al dreptăţii; fericiţi sunt cei care nădăjduiesc în
El!
19. Popor din Sion, care
locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul
strigătului tău şi te va auzi degrabă!
20. Când Domnul îţi va
fi dat ţie pâinea îngrijorării şi apa strâmtorării,
şi cei ce te învaţă nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi
vor vedea pe dascălii tăi
21. Şi urechile tale
vor auzi cuvântul celor ce te călăuzesc pe tine, zicând:
"Iată calea, mergeţi pe ea!", fie că aţi merge
la dreapta sau la stânga,
22. Atunci argintul care
acoperă idolii îl veţi găsi spurcat şi aurul care
împodobeşte chipurile turnate, ca necurat îl veţi arunca, zicând:
"Afară de aici!"
23. Şi El îţi va
da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-a pe
pământ şi pâinea pe care o va rodi pământul va fi
gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua
aceea pe pajişti întinse.
24. Şi boii şi
asinii care lucrează pământul, vor mânca nutreţ dat cu sare,
cu lopata şi cu baniţa vânturat.
25. Atunci pe orice munte
înalt şi pe orice deal mare, vor fi râuleţe şi pâraie de
apă, în ziua măcelului groaznic, când turnurile vor
cădea.
26. Şi luna va
străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai
mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului
Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul
lui.
27. Iată numele
Domnului Care vine de departe, mânie înfocată şi nor greu; buzele
Sale sunt pline de urgie şi limba Lui e foc mistuitor!
28. Duhul Lui ca un
şuvoi revărsat care ajunge până la gât, ca să cearnă
pe neamuri cu sita nimicirii.
29. Voi veţi cânta
atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de
flaut, ca să mergeţi în muntele Domnului, vârtutea lui
Israel.
30. Şi Domnul va face
să răsune glasul Său măreţ şi va
prăvăli braţul Său în aprinderea mâniei Sale, în mijlocul
unui foc mistuitor, al vijeliei şi al potopului de ape şi
grindină.
31. La glasul Domnului va
tremura Asiria; cu toiagul Său o va lovi.
32. La fiecare
lovitură pe care Domnul i-o va da cu toiagul cel de mustrare, sunete de
tobă, de harpă şi de joc vor izbucni. în cântece şi
Domnul va lupta împotriva ei cu mina ridicată.
33. Un jertfelnic de multă vreme
este pregătit, hotărât pentru Moloh. Pus-a un rug mare şi larg,
paiele şi lemnele sunt din belşug. Suflarea Domnului îl va aprinde
ca un şuvoi de pucioasă.
|