CAPITOLUL 36
Năvălirea lui Sanherib în Iuda. Ameninţările lui
Rabşache.
1. În anul al
paisprezecelea al domniei lui Iezechia, Sanherib, regele Asiriei, a pornit cu
război împotriva cetăţilor celor întărite ale lui Iuda
şi le-a cuprins.
2. Şi regele Asiriei a
trimis pe Rabşache cu mare oştire din Lachiş la Ierusalim
către regele Iezechia. Rabşache a tăbărât lângă
canalul de apă al iazului de sus, pe drumul către ţarina
nălbitorului.
3. Atunci a ieşit
întru întâmpinarea lui Eliachim, feciorul lui Hilchia, căpetenia casei
regelui, şi Şebna scriitorul şi Ioah cronicarul, feciorul lui
Asaf.
4. Şi Rabşache a
zis către ei: "Spuneţi lui Iezechia: Aşa zice regele cel
mare, regele Asiriei: De unde vine încrederea aceasta pe care te bizui?
5. Crezi tu că vorbele
goale slujesc drept sfat şi tărie în luptă? În cine ţi-ai
pus nădejdea, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
6. Ah, ştiu!
ţi-ai pus nădejdea în Egipt; ai luat ca ocrotitor această
trestie frântă, care sparge şi intră în mâna oricui se
sprijină de ea. Aşa este Faraon pentru toţi cei ce se încred
în el!
7. Şi dacă voi
îmi ziceţi: "În Domnul, Dumnezeul nostru, ne-am pus nădejdea
noastră", oare nu este Acesta Dumnezeul pentru Care Iezechia a
oprit închinarea pe dealurile înalte şi altarele Lui le-a nimicit,
zicând către Iuda şi Ierusalim: "Voi vă veţi închina
numai înaintea acestui jertfelnic?"
8. Şi acum fă
acest legământ cu stăpânul meu, regele Asiriei, şi eu îţi
voi da ţie două mii de cai, numai să ai tot atâţi
călăreţi care să-i încalece.
9. Cum ai putea tu să
nu iei în seamă pe unul din cei mai mici slujitori ai stăpânului
meu? Dar tu te duci în Egipt
pentru cai şi pentru călăreţi.
10. Şi crezi tu
că fără voia Domnului m-am suit eu în această ţară
ca să o pustiesc? Domnul mi-a spus: "Suie-te în ţinutul
acesta şi-l pustieşte!"
11. Atunci Eliachim,
Şebna şi Ioah răspunseră lui Rabşache:
"Grăieşte robilor tăi în graiul arameian, că noi îl
înţelegem, şi nu ne grăi în limba iudaică în auzul
poporului care este pe ziduri!"
12. Şi a zis
Rabşache: "Către stăpânul tău şi către
tine m-a trimis stăpânul meu ca să grăiesc cuvintele acestea?
Oare nu către oamenii care stau pe ziduri şi curând vor fi siliţi
să îşi mănânce cu voi excrementele şi să îşi
bea urina?"
13. Şi a stat
Rabşache şi a strigat cu glas mare în limba iudaică şi a
zis: "Ascultaţi cuvintele marelui rege, regele Asiriei!
14. Că iată ce
vă spune regele: "Iezechia să nu vă înşele pe voi,
căci el nu vă va putea scăpa;
15. Şi Iezechia
să nu vă facă să nădăjduiţi în Domnul,
zicând: "Domnul ne va izbăvi şi nu va da cetatea aceasta în
mâna regelui Asiriei!"
16. Nu ascultaţi pe
Iezechia, că iată ce zice regele Asiriei: "Faceţi pace cu
mine şi fiţi supuşii mei, şi fiecare va mânca din via
şi din smochinul său şi va bea apă din puţul
său,
17. Până ce voi veni
ca să vă duc într-o ţară ca a voastră,
ţară de grâu şi de must, de pâine şi de vii.
18. Şi Iezechia
să nu înşele credinţa voastră, zicând: "Domnul ne va
scăpa!" Oare dumnezeii neamurilor au scăpat fiecare ţara
lui din mâna regelui Asiriei?
19. Unde sunt dumnezeii
Hamatului şi Arpadului şi ai Samariei? Au scăpat ei oare
Samaria din mâinile mele?
20. Care din toţi
dumnezeii ţărilor acestora au scăpat ţara lor din mina
mea, ca Domnul Dumnezeul vostru să elibereze Ierusalimul din mina
mea?"
21. Şi ei au
tăcut şi nimic nu i-au răspuns, pentru că era porunca
regelui care spunea: "Să nu-i răspundeţi!"
22. Atunci Eliachim,
feciorul lui Hilchia, mai-marele peste casa regelui, şi Şebna
scriitorul şi Ioah cronicarul, feciorul lui Asaf, au venit la Iezechia
şi, rupându-şi hainele, i-au făcut cunoscut cuvintele lui
Rabşache.
|