CAPITOLUL 10
Deşertăciunea idolilor. Pustiirea Ierusalimului.
l. Casa lui Israel, ascultaţi cuvântul ce vi-l grăieşte
Domnul!
2. Aşa zice Domnul:
"Nu deprindeţi căile neamurilor şi nu vă
îngroziţi de semnele cerului, de care se îngrozesc neamurile;
3. Că datinile
neamurilor sunt deşertăciune: aceia taie un lemn din pădure
şi mâinile meşterului îl lucrează cu toporul;
4. Apoi îl îmbracă cu
argint şi cu aur, îl întăresc cu cuie şi cu ciocanul, ca
să nu se clatine. Aşa
sunt dumnezeii neamurilor.
5. Stau ca nişte
sperietori într-o grădină cu pepeni şi nu grăiesc, sunt
purtaţi pentru că nu pot merge. Nu vă temeţi de ei,
că nu pot face rău, dar nici bine nu sunt în stare să
facă".
6. Nimeni nu este ca
Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare
este puterea numelui Tău!
7. Cine nu se va teme de
Tine, Împărate al neamurilor? Numai ţie unuia se cuvine aceasta,
pentru că printre toţi înţelepţii neamului şi în
toate regatele lor nu este nimeni asemenea ţie.
8. Dumnezeii neamurilor,
toţi până la unul, sunt fără minte şi fără
pricepere; lemne lipsite de orice înţelegere;
9. Argint prefăcut în
foi şi adus din Tarsis; aur din Ofir; lucruri de meşter şi de
mână de turnător; haina de pe ei este de iacint şi
purpură: iarăşi lucru de oameni iscusiţi.
10. Iar Domnul este
adevăratul Dumnezeu, este Dumnezeu viu şi împărat veşnic;
de mânia Lui tremură pământul şi neamurile nu pot suferi urgia
Lui.
11. Aşadar să
ziceţi neamurilor: "Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi
pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri;
12. Iar Domnul a făcut
cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu
priceperea Sa a întins cerurile.
13. La glasul Lui
freamătă apele în ceruri şi El ridică norii de la
marginile pământului, făureşte fulgerele în mijlocul ploii
şi scoate vânturile din vistieriile Sale.
14. Atunci se vede cât este
de neştiutor omul, cu toată ştiinţa lui, şi orice
argintar se ruşinează de idolul său, căci chipul turnat
de el nu este decât minciună; n-are nici o suflare în el.
15. Aceasta este
deşertăciune adevărată, rodul rătăcirii,
şi la vremea pedepsei va pieri.
16. Iar soarta lui Iacov nu
este ca a neamurilor, că Dumnezeul lui este făcătorul a toate,
iar Israel este toiagul moştenirii Lui; şi numele Lui este Domnul
Savaot.
17. O, tu, care eşti
împresurată, strânge-ţi de pe pământ avuţia, că
aşa zice Domnul:
18. "Iată de data
aceasta voi arunca pe locuitorii ţării acesteia şi-i voi mâna
la lac strâmt, ca să fie prinşi".
19. Atunci vei grăi:
"Vai mie din pricina rănii mele! Rana mea e dureroasă;
însă îmi zic: Aceasta este nenorocirea mea, dar o voi îndura!
20. Cortul îmi este pustiit
şi toate funiile lui sunt rupte; fiii mei m-au părăsit şi
nu mai sunt, şi n-are cine să-mi întindă cortul şi
să-mi ridice pânzele.
21. Pentru că
păstorii şi-au ieşit din minte şi n-au căutat pe
Domnul şi de aceea s-au şi purtat ei nebuneşte şi
toată turma ei s-a risipit".
22. Iată, vine vuiet
şi zgomot mare din partea de miazănoapte ca să pustiiască
cetăţile lui Iuda şi să le facă locuinţă
şacalilor.
23. Ştiu, Doamne,
că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge,
putinţa să-şi îndrepte paşii săi.
24.
Pedepseşte-mă, Doamne, dar după dreptate şi nu întru
mânia Ta, ca să nu mă micşorezi.
25. Varsă-ţi
iuţimea Ta asupra neamurilor care nu Te cunosc şi asupra popoarelor
care nu cheamă numele Tău, că acelea au mâncat pe Iacov, l-au
mistuit şi l-au stins şi locuinţele lui le-au pustiit.
|