CAPITOLUL 14
Pedeapsa cu secetă şi foamete. Rugăciunea proorocului.
1. Cuvântul Domnului
care a fost către Ieremia în vremea secetei.
2. Plânge Iuda şi
porţile Ierusalimului au căzut şi stau înnegrite pe
pământ, şi strigăt se ridică din Ierusalim.
3. Cei mari trimit pe cei
mici după apă; aceştia merg la fântâni, dar nu găsesc
apă, şi se întorc înapoi cu vasele goale; de aceea se
ruşinează, roşesc şi îşi acopăr capetele.
4. Ogoarele au crăpat,
pentru că n-a fost ploaie pe pământ; de aceea plugarii îşi
acoperă capetele şi sunt tulburaţi.
5. Până şi
cerboaica naşte în câmp şi îşi părăseşte puii,
pentru că nu este iarbă.
6. Şi asinii
sălbatici stau în locuri înalte şi înghit aer, ca şacalii,
şi ochii li s-au înfundat, pentru că n-au iarbă.
7. Deşi
fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, dar
Tu, Doamne, fă milă cu noi pentru numele Tău! Mare
este abaterea noastră şi am păcătuit înaintea Ta.
8. Nădejdea lui Israel
şi Izbăvitorul lui la vreme de strâmtorare, pentru ce eşti ca
un străin în ţara aceasta şi ca un trecător care se
opreşte pentru o noapte?
9. Pentru ce eşti Tu
ca un om fără vlagă şi ca un războinic care nu poate
ajuta? Totuşi Tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru şi numele
Tău este chemat asupra noastră: Nu ne lăsa!
10. Aşa zice Domnul
către poporul acesta: "Pentru că le place să
rătăcească şi nu-şi cruţă picioarele, de
aceea Domnul nu mai găseşte plăcere în ei; pomeneşte acum
fărădelegile lor şi numeşte păcatele
lor".
11. Apoi Domnul mi-a spus:
"Tu să nu te rogi pentru poporul acesta spre binele lui.
12. De vor posti, nu voi
auzi strigarea lor; de vor aduce arderi de tot şi prinoase, nu voi
primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu molimă îi voi
pierde".
13. Atunci am zis:
"Doamne Dumnezeule! Iată ce le grăiesc proorocii: Nu veţi
vedea sabie şi foamete nu va fi la voi, ci voi da în locul acesta pace
necontenită".
14. Iar Domnul mi-a
răspuns: "Proorocii proorocesc lucruri mincinoase în numele Meu;
Eu nu i-am trimis, nici nu ie-am dat poruncă şi nici nu le-am
grăit; ci ei vă vestesc vedenii mincinoase, proorociri deşarte
şi închipuiri ale inimii lor".
15. De aceea, aşa zice
Domnul despre prooroci: "Ei proorocesc în numele Meu,
dar Eu nu i-am trimis; ei zic: "Sabie şi foamete nu va fi în
ţara aceasta", dar de sabie şi de foamete vor pieri
aceşti prooroci şi poporul căruia au proorocit ei.
16. Va fi risipit pe
uliţele Ierusalimului de foamete şi de sabie, şi nu va avea
cine să-i îngroape pe ei şi pe femeile lor, pe fiii lor şi pe
fiicele lor, că Eu voi vărsa asupra lor răutatea lor.
17. şi să le mai
spui cuvântul acesta: Ochii mei varsă lacrimi ziua şi noaptea
şi nu se opresc! Căci cu bătaie mare a fost bătută
fecioara, fiica poporului Meu, şi cu
lovitură grea.
18. De ies în câmp,
iată numai oameni ucişi cu sabia! De intru în cetate, iată
numai oameni istoviţi de foame! Chiar şi proorocul şi preotul
rătăcesc prin ţară fără să ştie unde
merg".
19. Atunci am zis
iarăşi: "Lepădat-ai Tu oare cu totul pe Iuda? Au doar Te-a dezgustat cu totul Sionul?
Pentru ce ne-ai lovit aşa, încât nu mai avem leac? Aşteptăm
pace, dar iată nu vine nimic bun! Aşteptăm vremea
vindecării, şi iată grozăvie!
20. Mărturisim, Doamne, necredinţa
noastră şi fărădelegile părinţilor noştri,
că am păcătuit înaintea Ta. Nu ne lepăda pe noi
pentru numele Tău! Nu necinsti tronul slavei Tale! Adu-ţi aminte
şi nu strica legământul Tău cu noi!
21. Sunt oare printre
dumnezeii deşerţi ai neamurilor dătători de ploaie? Sau
poate oare cerul singur să verse apă? Au nu eşti Tu, Doamne Dumnezeule, Cel ce
dai ploaie? În Tine nădăjduim, că Tu faci toate!"
|