CAPITOLUL 4
Prevestirea foametei în cetatea Ierusalimului.
1. "Şi tu,
fiul omului, ia-ţi o cărămidă şi pune-o înaintea ta
şi sapă pe ea o cetate, Ierusalimul.
2. Apoi rânduieşte
împresurare împotriva ei, ridică întărituri şi val şi
rânduieşte tabără împotriva ei; de jur împrejurul ei
aşază berbeci de spart zidul.
3. Apoi ia o tablă de
fier şi o pune ca un zid de fier între tine şi cetate şi
întoarce-ţi faţa spre ea, ca şi cum ea ar fi împresurată,
iar tu cel care o împresori. Aceasta va fi un semn pentru casa lui
Israel.
4. După aceea să
te culci pe partea stângă, punând pe ea nelegiuirile casei lui Israel,
şi vei purta nelegiuirile ei atâtea zile, cât vei sta culcat pe partea
stângă;
5. Că Eu am
să-ţi număr atâtea zile câţi ani au ţinut
nelegiuirile ei, adică ai să porţi tu nelegiuirile casei lui
Israel trei sute nouăzeci de zile.
6. Iar după ce vei
împlini aceste zile, să te culci pe partea dreaptă şi vei
purta nelegiuirile casei lui Iuda timp de patruzeci de zile, câte o zi de
fiecare an ce ţi-am hotărât Eu.
7. Să-ţi
îndrepţi faţa ta şi mâna ta cea dreaptă dezgolită
spre Ierusalimul împresurat şi să prooroceşti împotriva
lui.
8. Şi iată, Eu
voi pune pe tine legături, ca să nu te poţi întoarce de pe o
parte pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
9. Ia-ţi grâu şi
orz, bob şi linte, mei şi orzoaică, toarnă-le într-un vas
şi-ţi fă din ele atâtea pâini, câte zile ai să şezi
culcat pe partea stângă; că trei sute nouăzeci de zile ai
să mănânci din ele.
10. Hrana ta, cu care te
vei hrăni, să o mănânci cu măsură, câte
douăzeci de sicli pe zi, dar s-o mănânci din timp în timp.
11. Şi apa să o
bei cu măsură, câte a şasea parte de hin pe zi şi tot din
timp în timp.
12. Pâinile le vei
găti ca turtele de orz şi le vei coace înaintea ochilor lor cu
necurăţenie de om".
13. Apoi Domnul a mai zis:
"Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată,
printre popoarele la care îi voi izgoni".
14. Atunci am zis: "O,
Doamne Dumnezeule, sufletul meu niciodată nu s-a întinat; din
tinereţile mele şi până acum niciodată n-am mâncat
dintr-un animal mort sau sfâşiat şi carne necurată n-a intrat
în gura mea".
15. Iar El mi-a răspuns:
"Iată, Eu îţi dau, în loc de necurăţenie de om,
baligă de bou şi pe ea vei găti pâinea ta".
16. Apoi mi-a zis:
"Fiul omului, iată voi trimite foamete în Ierusalim şi oamenii
vor mânca pâinea cu măsură şi cu întristare şi tot cu
măsură şi amărăciune vor bea şi apă,
17. Căci va fi la ei
lipsă de pâine şi de apă; se vor uita cu groază unul la
altul şi vor pieri pentru nelegiuirile lor".
|