CAPITOLUL 18
Îndemn la pocăinţă.
1. Şi a mai fost
cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. "Pentru ce
spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi:
Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit
dinţii?
3. Precum este
adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de
adevărat că pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui
Israel.
4. Că iată toate
sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu
sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului; sufletul care a
greşit va muri.
5. De este cineva drept
şi face judecată şi dreptate;
6. De nu mănâncă
jertfit în munte şi spre idolii casei lui Israel nu-şi întoarce
ochii săi; femeia aproapelui său nu o necinsteşte şi de
femeie nu se apropie în timpul perioadei ei de necurăţie;
7. Pe nimeni nu
strâmtorează şi datornicului îi întoarce zălogul, furt nu
face, celui flămând îi dă din pâinea sa şi pe cel gol îl
îmbracă cu haină;
8. Banii săi cu
camătă nu-i dă şi camătă nu ia; de la
nedreptate mâinile şi le stăpâneşte şi judecata dintre un
om şi altul o face cu dreptate;
9. De se poartă
după poruncile Mele şi legile Mele
cu credincioşie le păzeşte, acela este drept şi
fără îndoială viu va fi, zice Domnul Dumnezeu.
10. Dar de i s-a
născut fiu hoţ, care varsă sânge sau face ceva de felul
acesta,
11. Şi care nu
urmează calea tatălui său, ci mănâncă cele jertfite
în munţi, necinsteşte femeia aproapelui său;
12. Pe sărac şi
pe lipsit îl apasă, răpeşte avutul altuia şi zălogul
nu-l întoarce; îşi ridică ochii la idoli şi face
ticăloşii;
13. Banii şi-i dă
cu dobândă şi ia camătă; unul ca acesta va trăi
oare? Nu! De va face asemenea ticăloşii nu va trăi, ci sigur
va muri şi sângele lui va fi asupra lui.
14. Iar de i s-a
născut un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte
le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face
nimic asemenea;
15. În munţi nu
mănâncă jertfe idoleşti, nu-şi ridică ochii spre
idolii cei mincinoşi ai casei lui Israel şi femeia aproapelui
său nu o necinsteşte;
16. Pe nimeni nu
apasă, zălog nu ia şi avutul altuia nu-l risipeşte; celui
flămând ii dă din pâinea sa, cu haina sa îmbracă pe cel
gol;
17. Pe sărac nu
asupreşte, nu ia nici camătă, nici dobândă; poruncile Mele
le păzeşte şi se poartă după legile Mele;
acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său,
ci în veci va trăi.
18. Iar tatăl
său, pentru că a apăsat pe alţii, a răpit ceea ce
era al fratelui său şi a făcut în poporul său ceea ce nu
era îngăduit, iată va muri pentru nedreptatea sa.
19. Dar veţi zice:
Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru
că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate
legile Mele le-a ţinut şi le-a
împlinit; de aceea va trăi.
20. Sufletul care
păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea
tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept
i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.
21. Dar dacă cel
rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi
păzeşte toate legile Mele şi
face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri.
22. Nu se vor pomeni deloc
nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea
pe care va fi făcut-o.
23. Oare voiesc Eu moartea
păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă
să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?
24. Dar şi dreptul,
dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate
şi va face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul,
va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se
vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, şi
pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri.
25. Dar voi ziceţi:
"Calea Domnului nu este dreaptă". Ascultaţi, casa lui
Israel: Oare calea Mea nu este dreaptă,
sau nu sunt drepte căile voastre?
26. Dacă cel drept se
abate de la dreptatea sa şi face nelegiuire şi din pricina aceasta
moare, apoi el moare pentru nelegiuirea sa, pe care a făcut-o.
27. Şi cel nelegiuit,
dacă se întoarce de la nelegiuirea sa, pe care a făcut-o şi
face judecată şi dreptate, îşi întoarce sufletul său la
viaţă;
28. Căci el a
văzut şi s-a întors de la toate nelegiuirile sale, pe care le-a
făcut; de aceea va fi viu şi nu va muri.
29. Însă casa lui
Israel zice: "Calea Domnului nu este dreaptă". Casa lui
Israel, oare calea Mea nu este dreaptă,
sau nu sunt drepte căile voastre?
30. De aceea vă voi
judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice
Domnul Dumnezeu; pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de
la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie
piedică.
31. Lepădaţi de
la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi
vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să
muriţi voi, casa lui Israel?
32. Căci Eu nu voiesc
moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă
deci şi trăiţi!"
|