CAPITOLUL 23
Moartea şi mormântul Sarrei.
l. Sarra a trăit o
sută douăzeci şi şapte de ani. Aceştia sunt anii
vieţii Sarrei.
2. Sarra a murit la
Chiriat-Arba care e în vale, adică în Hebronul de astăzi, în
ţara Canaanului. Şi a venit Avraam să plângă şi
să jelească pe Sarra.
3. Apoi s-a dus Avraam de
la moarta sa, a grăit cu fiii lui Het şi a zis:
4. "Eu sunt intre voi
străin şi pribeag; daţi-mi dar în stăpânire un loc de
mormânt la voi, ca să îngrop pe moarta mea".
5. Iar fiii lui Het au răspuns şi au zis
către Avraam:
6. "Nu, domnul meu, ci
ascultă-ne: Tu aici la noi eşti un voievod al lui Dumnezeu. Deci,
îngroapă-ţi moarta în cel mai bun dintre locurile noastre de
îngropare, că nici unul dintre noi nu te va opri să-ţi îngropi
moarta acolo".
7. Atunci s-a sculat Avraam
şi s-a închinat poporului ţării aceleia, adică fiilor lui
Het.
8. Şi a grăit
către dânşii Avraam şi a zis: "Dacă voiţi din
suflet să-mi îngrop pe moarta mea de la ochii mei, atunci
ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui
Ţohar,
9. Ca să-mi dea
peştera Macpela
pe care o are în capătul ţarinei lui, dar să mi-o dea pe bani
gata, ca să o am aici la voi în stăpânire de veci pentru
îngropare.
10. Efron însă
şedea atunci în mijlocul fiilor lui Het. Şi a răspuns Efron
Heteeanul lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi al tuturor celor ce
veniseră la porţile cetăţii lui, şi a zis:
11. "Nu, domnul meu,
ascultă-mă pe mine: Eu îţi dau ţarina şi
peştera cea dintr-însa şi ţi-o dau în fala fiilor poporului;
ţi-o dau însă în dar. Îngroapă-ţi pe moarta
ta".
12. Avraam însă s-a
închinat înaintea poporului ţării
13. Şi a grăit
către Efron în auzul a tot poporul ţinutului aceluia şi a zis:
"De binevoieşti, ascultă-mă şi ia de la mine
preţul ţarinei şi voi îngropa acolo pe moarta mea".
14. Răspuns-a Efron
lui Avraam şi i-a zis:
15. "Ascultă,
domnul meu, ţarina preţuieşte patru sute sicli de argint. Ce
este aceasta pentru mine şi pentru tine? Îngroapă-ţi dar pe
moarta ta!"
16. Atunci, ascultând pe
Efron, Avraam a cântărit lui Efron atâta argint, cât a spus el în auzul fiilor
lui Het: patru sute sicli de argint, după preţul negustoresc.
17. Şi aşa
ţarina lui Efron, care e lângă Macpela, în faţa stejarului Mamvri, ţarina şi peştera din ea
şi toţi pomii din ţarină şi tot ce era în hotarele
ei de jur împrejur
18. S-au dat lui Avraam moşie de veci, înaintea
fiilor lui Het şi a tuturor celor ce se strânseseră la poarta
cetăţii lui.
19. După aceasta
Avraam a îngropat pe Sarra, femeia sa, în peştera din ţarina Macpela, care e în faţa lui Mamvri sau a Hebronului, în Canaan.
20. Astfel a trecut de la
fiii lui Het la Avraam ţarina şi peştera cea din ea, ca loc de
îngropare.
|