CAPITOLUL 11
Slava milei dumnezeieşti primită de nemulţumitorii
Israeliţi.
1. Când Israel era
tânăr, Eu îl izbeam, şi din Egipt am chemat pe fiul Meu.
2. Cu cât Eu îi chemam, cu
atât fugeau de dinaintea Mea şi
jertfeau baalilor şi aduceau tămâieri chipurilor cioplite de
idoli.
3. Şi Eu
învăţam pe cei din Efraim să meargă în picioare şi-i
luam în braţe, dar ei n-au înţeles, cu toate că Eu îi
îngrijeam ca pe copii,
4. Îi iubeam cu dragoste
părintească, eu iubire fără de margini. Am fost pentru ei
ca unul care le ridică jugul de pe grumajii lor, şi mă plecam
către ei şi-i hrăneam.
S. Nu se vor mai duce în Egipt, ci Asiria le va fi rege, căci n-au voit
să se întoarcă la credinţă.
6. Sabia să
pustiiască cetăţile lui şi să dărâme
întăriturile lui, din pricina punerii lor la cale!
7. Dar poporul Meu
este hotărât să se despartă de Mine.
Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine.
8. O, cum te voi lăsa,
Efraime! Cum te voi
părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe
Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte
în Mine, mila Mă
cuprinde!
9. Nu voi
dezlănţui iuţimea mâniei Mele,
şi nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci Eu sunt Dumnezeu
atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu
voi veni să te prăpădesc.
10. Vor merge după
Domnul; dar El va mugi ca un leu, şi când Ei va mugi, vor alerga
zbuciumându-se toţi cei dinspre apus;
11. Ei vor alerga tremurând
ca o pasăre din Egipt şi ca un porumbel din ţara Asiriei.
Şi îi voi sălăşlui în casele lor, zice Domnul.
|