CAPITOLUL 3
Mustrarea cea roditoare a lui Iona.
Pocăinţa Ninivitenilor.
1. Şi a fost
cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară, zicând:
2. "Scoală
şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi
vesteşte-le ceea ce îţi voi spune!"
3. Şi s-a sculat Iona
şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era
cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o
străbaţi.
4. Şi a pătruns
Iona în cetate, zicând: "Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va
fi distrusă!"
5. Atunci Ninivitenii au
crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de
la cei mai mari şi până la cei mai mici.
6. Şi a ajuns vestea
până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său,
şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac
şi s-a culcat în cenuşă.
7. Apoi, din porunca
regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis
acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu
mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă;
8. Iar oamenii să se
îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată
puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea
şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui;
9. Poate că Dumnezeu
Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc
iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!"
10. Atunci Dumnezeu a
văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors
din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de
prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
|