CAPITOLUL 1
Mărirea şi puterea lui
Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor Săi.
1. Proorocie despre
Ninive. Cartea vedeniei lui Naum cel din Elcoş.
2. Domnul este un Dumnezeu
zelos, Domnul se răzbună, El cunoaşte mânia. Domnul se
răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor
Săi stă neînduplecat.
3. Domnul este
îndelung-răbdător şi mult-milostiv, dar nepedepsit nimic nu
lasă. În vifor şi în furtună Îşi face loc, norii sunt
pulberea de sub picioarele Lui.
4. El ceartă marea
şi o deşartă şi toate râurile cele mari le seacă;
Vasanul şi Carmelul se ofilesc şi floarea Libanului se
veştejeşte;
5. Munţii
se cutremură înaintea Lui şi calinele se fac una cu pământul;
pământul se zbuciumă în faţa Lui, lumea şi toţi cei
ce locuiesc în ea.
6. Împotriva furiei Lui
cine stă şi cine poate să stăvilească iuţimea
urgiei Lui? Văpaia mâniei Lui se varsă ca focul şi stâncile se
prăvălesc în faţa Lui!
7. Bun este Domnul; loc de
scăpare în zi de strâmtorare, şi pe cei ce se încred în El îi
ştie!
8. Dar, printr-o
revărsare de ape, va nimici locul Ninivei şi pe vrăjmaşii
Lui până în întuneric îi va urmări.
9. Ce puneţi la cale
împotriva Domnului? El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de
două ori.
10. Căci se încâlcesc
unii într-alţii ca mărăcinii, când se îmbată la
ospeţele lor; pentru aceasta mistuiţi vor fi ca paiele
uscate.
11. Din tine a ieşit
urzitorul de rele împotriva Domnului şi cel ce sfătuieşte
fapte ticăloase.
12. Aşa
grăieşte Domnul: "Vor fi pierduţi şi seceraţi,
oricât ar fi de viteji şi de mulţi!"
13. Şi te-am smerit,
dar nu te voi mai smeri. Voi sfărâma jugul de pe grumazul tău
şi voi rupe lanţurile tale!
14. Şi iată ce a
poruncit Domnul pentru tine: "Nu vor mai fi urmaşi cu numele
tău; din casa dumnezeilor tăi voi sfărâma chipurile cioplite
şi turnate şi mormântul tău îl voi pregăti, căci de
puţin preţ ai fost!"
|