CAPITOLUL 7
Dumnezeu condamnă posturile făţarnice ale Evreilor
şi-i sfătuieşte spre îndreptare.
l. Şi a fost, în anul al patrulea al regelui Darius, cuvântul
Domnului către Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care se
cheamă Chislev.
2. Casa lui Israel a trimis
pe Şareţer, dregătorul cel mare al oştirii regelui, cu
oameni, ca să câştige milostivirea Domnului
3. Să
grăiască preoţilor din templul Domnului Savaot şi
proorocilor într-acest chip: "Să mai plâng eu oare în luna a cincea
şi să mă înfrânez precum am făcut atâţia
ani?"
4. Şi a fost cuvântul
Domnului Savaot către mine şi mi-a zis:
5. "Vesteşte la
tot poporul ţării şi preoţilor: "Dacă aţi
ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a
şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine,
oare, aţi postit voi?
6. Şi dacă
mâncaţi şi beţi, oare nu sunteţi voi aceia care
mâncaţi şi care beţi?
7. Nu cunoaşteţi
voi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin graiul profeţilor de mai
înainte, când Ierusalimul era locuit şi paşnic, cu
cetăţile sale dimprejur, şi când Neghebul şi Şefela
erau locuite?"
8. Şi a fost cuvântul
Domnului către Zaharia într-acest chip:
9. "Aşa
grăieşte Domnul Savaot: "Faceţi dreptate
adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate
şi îndurare fată de fratele său;
10. Nu apăsaţi pe
văduvă, pe orfan, pe străin şi pe cel sărman şi
nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui
împotriva fratelui său!"
11. Dar ei n-au voit
să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie şi
şi-au astupat urechile ca să nu audă;
12. Şi şi-au
învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi
cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul
proorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la
Domnul Savaot.
13. Şi s-a întâmplat
că după cum El a strigat şi ei n-au auzit, tot aşa
"ei vor striga şi Eu nu-i voi auzi", zice Domnul Savaot;
14. "Şi îi voi
împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!"
Şi tara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas
nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în
pustiu.
|