CAPITOLUL 7
Înconjurarea cetăţii Betulia; oprirea izvoarelor, tulburarea
Israeliţilor şi încurajarea lui Oziaş.
l. A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oştiri şi
întregii mulţimi de aliaţi ai lui să pornească împotriva
Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui şi să
înceapă lupta cu fiii lui Israel.
2. Şi în ziua aceea au
pornit la luptă toţi oştenii şi toată oastea lui,
alcătuită din o sută şaptezeci de mii de oşteni
pedestraşi şi douăsprezece mii de călăreţi,
afară de cei ce duceau poverile şi de uriaşa mulţime care
o însoţeau pe jos.
3. Şi au
tăbărât în vale lângă Betulia, la izvor, şi s-au întins
în lăţime de la Dotain până la Belmain şi în lungime de la
Betulia până la Chiamon, care este în faţa Esdrelonului.
4. Când fiii lui Israel au
văzut mulţimea lor, s-au înspăimântat foarte şi au zis
unii către alţii: "Acum ei vor jefui toată faţa
pământului, încât nici munţii înalţi, nici văile, nici
culmile nu-i vor stânjeni!"
5. Şi luându-şi
fiecare armele sale, au aprins focuri în turnuri şi în noaptea aceea au
făcut de strajă.
6. A doua zi Olofern a scos
călărimea înaintea ochilor fiilor lui Israel din Betulia.
7. Şi au căutat
potecile spre cetate şi au umblat după izvoarele de apă pe
care a şi pus mâna şi, aşezând la fiecare câte o strajă,
s-a întors la oştirea sa.
8. Atunci au venit la el
căpeteniile fiilor lui Isav şi mai-marii Moabului
şi căpeteniile oştirii de pe ţărmul mării
şi i-au zis:
9. "Domnul nostru
să binevoiască să ne asculte şi oştirea sa nu va
avea nici o rană.
10. Căci fiii lui
Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălţimile
munţilor pe care locuiesc, şi nu este uşor să
pătrunzi pe vârfurile acelea.
11. Şi acum,
stăpâne, nu te război cu ei după regula războiului,
şi nu va cădea nici un oştean de al tău,
12. Ci rămâi în
tabăra ta şi ţine toţi războinicii oştirii tale
la adăpost. Însă robii tăi să pună stăpânire pe
izvorul de apă din poala muntelui,
13. Fiindcă de acolo
vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei. Setea îi va sili
să predea cetatea. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom
sui pe vârfurile munţilor din apropiere şi vom aşeza
tabăra şi vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din
cetate.
14. Şi se vor topi de
foame, ei şi femeile lor şi copiii lor, şi înainte ca sabia
să-i doboare, vor zăcea doborâţi pe uliţe în faţa
locuinţelor lor.
15. Şi aşa tu le
vei răsplăti amarnic, fiindcă ţi s-au împotrivit şi
n-au ieşit să te întâmpine cu pace!"
16. Şi cuvintele lor
au plăcut lui Olofern şi dregătorilor săi, şi a dat
poruncă să facă întocmai după sfatul lor.
17. Şi astfel
oştirea Amoniţilor împreună cu cincizeci de mii de Asirieni au
tăbărât în vale şi au pus mâna pe izvoarele de apă ale
fiilor lui Israel.
18. Şi fiii lui Isav
şi fiii lui Amon s-au suit şi şi-au aşezat tabăra în
munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi şi
spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul
Mohmur, iar cealaltă oştire
asiriană şi-a aşezat tabăra în şes şi a
acoperit întreg ţinutul. Corturile lor şi poverile lor, multe la
număr, şi oştirea lor din tabără forma o mare
mulţime, căci erau multe foarte.
19. Atunci fiii lui Israel
au strigat către Domnul Dumnezeul lor, deoarece îşi pierduseră
cumpătul, când s-au văzut împresuraţi de duşmanii lor
şi că nici nu mai era chip de scăpare.
24. Şi toată
oştirea Asirienilor, pedestrimea, carele de război şi
călărimea, i-a ţinut împresuraţi treizeci şi patru
de zile, încât toţi locuitorii Betuliei au terminat toate rezervele de
apă.
21. Dar şi cisternele
s-au golit şi nu au avut să-şi astâmpere setea nici măcar
pe o zi, căci li se da să bea cu măsură.
22. Şi femeile şi
copiii şi-au pierdut curajul, iar tinerii erau leşinaţi de
sete şi cădeau pe uliţele oraşului şi în
adăposturile porţilor şi nu mai rămăsese în ei
vlagă.
23. Atunci întreg poporul,
tinerii, femeile şi copiii, s-a adunat la Oziaş şi la
căpeteniile cetăţii şi au strigat cu mare glas şi au
zis în faţa tuturor bătrânilor:
24. "Dumnezeu să
fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne-aţi pricinuit
mare rău, nefăcând înţelegere paşnică cu
Asirienii.
25. Şi acum nu mai
avem ajutor de nicăieri, fiindcă Dumnezeu ne-a predat în mâna lor,
ca să pierim doborâţi de sete înaintea lor şi să pierim
cu totul.
26. Deci acum
chemaţi-i şi daţi cetatea pradă războinicilor lui
Olofern şi oştirii lui,
27. Fiindcă este mai
bine să cădem pradă în mâna lor. Aşa vom ajunge robi
şi vom scăpa cu viaţă, decât să vedem cu ochii
moartea copiilor noştri şi cum copiii şi femeile noastre se
sfârşesc de sete.
28. şi acum ne
jurăm pe cer şi pe pământ şi pe Domnul şi Dumnezeul
părinţilor noştri, Care ne pedepseşte pentru
păcatele noastre şi pentru fărădelegile
părinţilor noştri, să nu se poarte cu noi astăzi
după cuvintele acestea!"
29. Şi s-a făcut
mare plângere în mijlocul adunării tuturor şi au strigat cu glas
tare către Domnul Dumnezeu.
30. Dar Oziaş le-a
zis: "Îndrăzniţi, fraţilor! Să mai îndurăm
încă cinci zile, în care Domnul Dumnezeul nostru se va întoarce spre
noi, căci El nu ne va lăsa până în sfârşit.
31. Şi dacă,
după ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face
întocmai după îndemnul vostru!"
32. Şi el a
împrăştiat poporul, pe fiecare la locul lui. Şi ei s-au dus pe
zidurile şi în turnurile cetăţii, iar pe femei şi pe
copii i-a trimis la casele lor. Şi în cetate era mare
umilinţă.
|