CAPITOLUL 4
Ierusalimul deplânge pustiirea sa. Îndemn spre răbdare. Proorocie
despre mântuire.
l. Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu şi legea care
dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar
cei ce au părăsit-o vor pieri.
2. Întoarce-te, Iacove,
şi te teme de ea, umblă prin strălucire în preajma luminii
ei.
3. Nu da altuia
mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam.
4. Fericiţi suntem,
Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat.
5. Îndrăzneşte,
poporul meu, pomenirea lui Israel.
6. Vândutu-v-aţi
neamurilor nu spre pieire, ci, pentru că aţi mâniat pe Dumnezeu,
v-aţi dat vrăjmaşilor.
7. Pentru că aţi
întărâtat pe Cel care v-a făcut, jertfind demonilor, şi nu lui
Dumnezeu.
8. Şi aţi uitat
pe Cel care v-a zidit, pe Dumnezeul cel Veşnic, şi aţi
întristat Ierusalimul care v-a hrănit.
9. Văzut-a el mânia
care v-a venit de la Dumnezeu şi a zis: Auziţi, vecinele Sionului, Dumnezeu
mi-a adus întristare mare,
10. Că am văzut
robirea fiilor mei şi a fiicelor mele pe care le-a adus lor Cel
Veşnic.
11. Că i-am
hrănit cu bucurie şi i-am slobozit cu plângere şi cu
jale.
12. Nimeni să nu se
bucure de mine, care sînt văduvă şi părăsită de
mulţi; am fost pustiită pentru păcatele copiilor mei,
abătuţi de la legea lui Dumnezeu.
13. Şi
judecăţile Lui nu le-au cunoscut, nici n-au umblat în căile
poruncilor lui Dumnezeu, nici pe cărările
învăţăturii în dreptatea Lui n-au mers.
14. Veniţi, vecinele
Sionului, şi vă aduceţi aminte de robirea fiilor şi a
fiicelor mele, pe care le-a adus-o Cel Veşnic.
15. Că a adus peste ei
neam de departe, neam fără de ruşine şi de altă
limbă.
16. Că nu s-au
ruşinat de cel bătrân, nici nu le-a fost milă de prunc şi
au luat pe cei iubiţi ai văduvei, şi pe mine m-au lăsat
singură, fără de fiice.
17. Şi eu cu ce v-aş
putea ajuta?
18. Că Cel care v-a
adus relele vă va scoate din mâna vrăjmaşilor
voştri.
19. Duceţi-vă,
fiilor, duceţi-vă, că eu am rămas pustie.
20. Dezbrăcatu-m-am de
veşmântul păcii şi m-am îmbrăcat cu sacul rugăciunii
mele, şi voi striga către Cel Veşnic în zilele mele:
21. Îndrăzniţi,
fiilor, strigaţi către Dumnezeu şi El vă va scoate din
silnica robie şi din mâna vrăjmaşilor.
22. Că eu de la Cel
Veşnic am nădăjduit izbăvirea voastră şi mi-a
venit bucurie de la Cel Sfânt, pentru milostenia care va veni vouă
degrab de la El.
23. Că v-am trimis cu
plângere şi cu jale, şi vă va întoarce către mine
Dumnezeu, cu bucurie şi veselie în veac.
24. Că precum au
văzut acum vecinele Sionului robirea voastră, aşa vor vedea
curând izbăvirea voastră de la Dumnezeul vostru, care va veni
vouă cu slavă mare şi cu strălucirea Celui Veşnic.
25. Fiilor! Îndelung
răbdaţi mânia care v-a venit de la Dumnezeu. Vrăjmaşul
te-a prigonit, dar vei vedea în curând pieirea lui şi pe grumajii lui
vei pune piciorul tău.
26. Copiii mei cei
răsfăţaţi au mers pe căi aspre, au fost
ridicaţi ca o turmă prădată de vrăjmaş.
27. Îndrăzniţi,
fiilor, şi strigaţi către Dumnezeu, că Cel care v-a adus
încercarea Îşi va aduce aminte de voi.
28. Că precum a fost
cugetul vostru, ca să vă abateţi de la Dumnezeu,
întoarceţi-vă şi căutaţi-L de zece ori mai
puternic.
29. Că Acel Care v-a
adus aceste nenorociri vă va aduce veşnică veselie odată
cu mântuirea voastră.
30. Îndrăzneşte,
Ierusalime, te va mângâia Cel care ţi-a dat un nume!
31. Vai de cei ce
ţi-au făcut mult rău şi s-au bucurat de căderea
ta!
32. Vai cetăţilor
ai căror robi au fost copiii tăi! Vai celei care a primit pe fiii
tăi!
33. Că precum ea s-a
bucurat de căderea ta şi a fost fericită de ruina ta, aşa
se va mâhni pentru pustiirea sa.
34. Şi voi lua de la
ea bucuria ei de cetate cu popor mult şi semeţia ei va fi spre
plângere.
35. Că un foc va veni
peste ea de la Cel Veşnic, pentru zile îndelungate, şi va fi locuită
de demoni multă vreme.
36. Priveşte
către răsărit, Ierusalime, şi vezi bucuria care-ţi
vine de la Dumnezeu.
37. Iată vin fiii
tăi, pe care i-ai trimis, vin de la răsărit până la apus,
adunaţi prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se de slava lui
Dumnezeu.
|