CAPITOLUL 8
Orbirea poporului şi pedeapsa lui.
1. "În vremea
aceea, zice Domnul, oasele regilor lui Iuda şi oasele căpeteniilor
lui, oasele preoţilor şi proorocilor şi oasele locuitorilor
Ierusalimului vor fi aruncate din mormintele lor,
2. Şi vor fi aruncate înaintea
soarelui şi a lunii şi înaintea întregii oştiri cereşti,
pe care ei le-au iubit şi cărora au slujit şi pe urma
cărora au umblat, pe care le-au căutat şi cărora s-au
închinat. Nimeni nu le va aduna, nici le va îngropa, ci vor zăcea ca
gunoiul pe pământ.
3. Şi toţi
ceilalţi care vor rămâne din acest neam rău vor dori moartea
în locul vieţii, în toate locurile, pe unde îi voi izgoni, zice
Domnul.
4. Să le mai spui de
asemenea: Aşa zice Domnul: Oare cei ce cad nu se mai scoală,
şi cei ce rătăcesc drumul nu se mai întorc?
5. De ce dar poporul
acesta, Ierusalime, stăruie în rătăcire? De ce ţine tare
la minciună şi nu vrea să se întoarcă?
6. Privit-am şi am
ascultat, şi iată-i nu spun adevărul, nu se căiesc de
necredinţa lor şi nimeni nu zice: "Vai, ce am
făcut?" Fiecare se întoarce la calea sa, ca un cal ce se
aruncă în bătălie.
7. Până şi barza
îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica
şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să
vină;
8. Iar poporul Meu
nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteţi voi să
ziceţi: "Suntem înţelepţi şi avem legea
Domnului?" Căci iată, pana cea mincinoasă a
cărturarilor a prefăcut-o în minciună.
9. S-au făcut de
ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse;
iată, au lepădat cuvântul Domnului şi atunci unde este
înţelepciunea lor?
10. De aceea, pe femeile
lor le voi da altora şi ogoarele lor le voi trece altor
stăpânitori, pentru că ei cu toţii, de la mic până la
mare, se dedau la jaf, şi de la prooroc până la preot, toţi
înşală,
11. Şi leagă rana
fiicei poporului Meu cu nepăsare,
zicând: "Pace, pace!" şi pace nu este.
12. Se ruşinează
ei, oare, când fac ticăloşii? Nu se ruşinează deloc, nici
nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor
prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13. Îi voi culege cu totul,
zice Domnul, şi nu va rămâne nici o bobiţă pe
viţă şi nici o smochină în smochin, şi va cădea
şi frunza şi, ceea ce le-am dat Eu, se va duce de la
ei".
14. De ce şedem noi
oare? Adunaţi-vă şi haideţi în cetăţile cele
întărite, ca să pierim acolo; că Domnul Dumnezeul nostru ne-a
hotărât la pieire şi ne dă să bem apă cu fiere,
pentru că am greşit înaintea Domnului.
15. Aşteptăm pace
şi iată nu este nici un bine; aşteptăm timpul
vindecării, şi iată groaza.
16. De la Dan se aude ropotul
cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură
tot pământul; iată vin şi vor pustii pământul şi tot
ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei.
17. "Căci
iată voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii,
împotriva cărora nu este descântec, şi vă vor muşca, zice
Domnul.
18. Când Mă
voi mângâia Eu de scârba Mea? Mi
s-a amărât inima în Mine.
19. Iată, aud plânsul
fiicei poporului Meu din ţară
depărtată, zicând: "Oare nu mai este Domnul în Sion? Oare
acesta nu mai are asupra sa pe regele său?" - "De ce M-au
împins ei oare la mânie cu idolii lor cei străini şi de
nimic?" - zice Domnul.
20. Secerişul a
trecut, vara este pe sfârşite şi noi tot nu suntem
izbăviţi:
21. De durerea fiicei
poporului meu sunt îndurerat, umblu posomorât şi groaza m-a
cuprins.
22. Au doară nu mai
este balsam în Galaad? Au doară nu mai este acolo doctor? De ce dar nu
se vindecă fiica poporului Meu?
|