CAPITOLUL 25
Robia Babilonului şi pedeapsa tuturor neamurilor.
1. Cuvântul care a fost
către Ieremia pentru tot poporul iudeu, în anul al patrulea al lui
Ioiachim, fiut lui Iosia, regele lui Iuda sau în anul întâi al lui
Nabucodonosor, regele Babilonului
2. Pe care cuvânt l-a
rostit proorocul Ieremia către tot poporul iudeu şi către
toţi locuitorii Ierusalimului:
3. "De la anul al
treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, şi
până în ziua aceasta - timp de douăzeci şi trei de ani - a
fost cuvântul Domnului către mine. Şi eu de dimineaţa
până seara v-am vorbit, dar voi n-aţi ascultat.
4. Trimis-a Domnul la noi
necontenit pe toţi robii Săi prooroci şi voi n-aţi
ascultat, nici v-aţi plecat urechea ca să-i ascultaţi.
S. Vi s-a zis: Să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea
şi de la faptele sale cele urâte, şi veri trăi în ţara pe
care Domnul a dat-o vouă şi părinţilor voştri din
veac în veac.
6. Şi să nu
umblaţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi
să vă închinaţi lor, şi să nu Mă
mâniaţi cu faptele mâinilor voastre, şi nu vă voi face nici un
fel de rău.
7. Voi însă nu M-aţi
ascultat, zice Domnul, ci M-aţi mâniat
eu faptele mâinilor voastre, spre răul vostru.
8. De aceea, aşa zice
Domnul Savaot: Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
9. Iată, voi trimite
să aducă toate neamurile de la miazănoapte, zice Domnul;
şi voi trimite la Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu,
ca să le aducă împotriva acestei ţări şi a
locuitorilor ei şi împotriva tuturor neamurilor dimprejur pe care le voi
pustii, 1e voi înspăimânta, le voi face de râs şi de ocară
veşnică.
10. Nu vor mai putea avea
glas de bucurie şi glas de veselie, glasul mirelui şi glasul
miresei, uruitul pietrelor de moară şi lumina
sfeşnicului.
11. Toată ţara
aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji
regelui Babilonului şaptezeci de ani.
12. Iar când se vor împlini
şaptezeci de ani, voi pedepsi pe regele Babilonului şi pe poporul
acela, zice Domnul, pentru necredinţa lor, şi ţara Caldeilor o
voi pedepsi şi o voi face pustie pentru totdeauna.
13. Voi împlini asupra
ţării acesteia toate cuvintele Mele
pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta şi
ceea ce Ieremia a proorocit împotriva tuturor neamurilor.
14. Pentru că şi
pe ele le vor robi multe popoare şi regi mari şi le voi
răsplăti după purtarea lor şi după faptele mâinilor
lor.
15. Că aşa mi-a
zis Domnul Dumnezeul lui Israel: "Ia din mâna Mea
cupa aceasta cu vinul urgiei şi adapă cu ea toate popoarele la care
te voi trimite;
16. Acelea vor bea şi
se vor clătina şi vor înnebuni la vederea sabiei pe care o voi
trimite asupra lor!"
17. Şi am luat cupa
din mâna Domnului şi am dat să bea tuturor neamurilor, la care m-a
trimis Domnul.
18. Ierusalimului şi
cetăţilor lui Iuda, regilor lui şi căpeteniilor lui, spre
pustiire şi groază, spre batjocură şi blestem, precum se
şi vede astăzi;
19. Lui Faraon, regele
Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi întregului popor
al lui;
20. La toată Arabia,
tuturor regilor ţării Uţ, tuturor regilor ţării
Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului şi
rămăşiţelor din Aşdod;
21. Edomului, Moabului
şi fiilor lui Amon;
22. Tuturor regilor
Tirului, tuturor regilor Sidonului şi regilor insulelor care sunt
dincolo de mare:
23. Dedanului şi
Temei, Buzului şi tuturor care-şi rad tâmplele;
24. Tuturor regilor Arabiei
şi tuturor regilor popoarelor amestecate, care locuiesc în pustiu;
25. Tuturor regilor Zimrei,
tuturor regilor Elamului şi tuturor regilor Mediei;
26. Tuturor regilor de la
miazănoapte, de aproape sau de departe, unora şi altora, şi
tuturor regatelor lumii, care se află pe fata pământului; iar
regele Şişacului va bea după ei.
27. Şi să le
zici: "Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Beţi
şi vă îmbătaţi, vărsaţi şi cădeţi
şi nu vă ridicaţi la vederea sabiei pe care o trimit Eu asupra
voastră!"
28. Iar de nu vor vrea
să ia cupa din mâna ta, ca să bea, să le zici:
29. "Aşa
grăieşte Domnul Savaot: Trebuie să beţi numaidecât,
pentru că încep să aduc nenorocire asupra cetăţii
acesteia, peste care s-a chemat numele Meu.
Să rămâneţi voi nepedepsiţi? Nu, nu veţi rămâne
nepedepsiţi, căci voi chema sabie asupra tuturor celor ce locuiesc
pe pământ", zice Domnul Savaot.
30. De aceea
prooroceşte asupra lor toate cuvintele acestea şi le zi:
"Domnul va striga cu putere de sus şi din locaşul
sfinţeniei Sale Îşi va ridica glasul Său; va striga cu putere
împotriva păşunii Sale; va striga, ca cei ce calcă în teasc,
tuturor celor ce locuiesc pe pământ.
31. Zgomotul va ajunge
până la marginea pământului, căci Domnul deschide procesul
neamurilor; intră la judecată cu tot trupul şi pe cei
nelegiuiţi îi va da sabiei", zice Domnul.
32. Aşa zice Domnul
Savaot: "Iată nenorocirea se întinde de la neam la neam şi
vijelie mare se ridică de la marginile pământului.
33. Şi în ziua aceea,
cei loviţi de Domnul vor zăcea de la un capăt la celălalt
al pământului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi
şi îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe faţa
pământului:
34. Plângeţi,
păstori, şi suspinaţi şi tăvăliţi-vă
în cenuşă, stăpâni ai turmei, că s-au împlinit zilele, ca
să fiii junghiaţi şi împrăştiaţi.
35. Atunci veţi
cădea ca berbecii aleşi. Nu va fi adăpost pentru păstori,
nici scăpare pentru stăpânii turmei.
36: Ascultaţi
strigătul păstorilor şi urletul stăpânilor turmei,
că Domnul a pustiit păşunea lor.
37. Şi câmpiile cele paşnice
sunt pustiite de urgia mâniei Domnului.
38.
Părăsitu-şi-a el locaşul său, ca un leu, şi
ţara lor s-a pustiit de urgia pustiitorului şi de mânia
aprinsă a Domnului".
|