CAPITOLUL 44
Ieremia mustră pe Evreii din Egipt.
1. Cuvântul ce a fost
către Ieremia pentru toţi Iudeii care trăiau în ţara
Egiptului şi care se aşezaseră în Migdol,
în Tahpanhes, în Nof şi în ţara Patros:
2. "Aşa zice
Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Aţi văzut toată
nenorocirea pe care am adus-o Eu asupra Ierusalimului şi asupra tuturor
cetăţilor lui Iuda; iată acelea sunt acum pustii şi
nimeni nu mai locuieşte în ele,
3. Pentru necredinţa
lor, pe care au săvârşit-o ele, mâniindu-Mă
şi mergând să tămâieze şi să slujească altor
dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici.
părinţii voştri.
4. Trimis-am la voi
necontenit pe toţi slujitorii Mei,
proorocii; i-am trimis dis-de-dimineaţă, ca să vă
spună: Nu faceţi acest lucru urâcios, pe care Eu îl
urăsc.
5. Dar ei n-au ascultat
şi nu şi-au plecat urechea lor ca să se întoarcă de la
necredinţă şi să nu tămâieze altor dumnezei.
6. De aceea s-a
revărsat urgia Mea şi mânia Mea
şi s-a aprins în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele
Ierusalimului, şi s-au prefăcut acelea în ruine şi în pustiu,
cum vedeţi astăzi.
7. Iar acum aşa zice
Domnul Dumnezeu Savaot, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce faceţi voi acest
rău mare sufletelor voastre, pierzând din cuprinsul lui Iuda,
bărbaţi, Femei, copii Şi prunci ca să nu lăsaţi
după voi rămăşiţă,
8. Mâniindu-Mă
prin lucrul mâinilor voastre, prin tămâierea altor dumnezei în
pământul Egiptului, unde aţi venit să trăiţi, ca
să vă pierdeţi pe voi înşivă şi să
ajungeţi blestem şi defăimare înaintea tuturor neamurilor
pământului?
9. Au doar aţi uitat
fărădelegile părinţilor voştri,
fărădelegile regilor lui Iuda şi cele ale femeilor lor,
fărădelegile voastre şi cele ale femeilor voastre,
săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele
Ierusalimului?
10. Ei nu s-au smerit nici
astăzi şi nu se tem şi nu se poartă după legea Mea
şi după poruncile Mele, pe care vi
le-am dat vouă şi părinţilor voştri.
11. De aceea, aşa zice
Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi întoarce faţa Mea
împotriva voastră şi spre nimicirea întregului Iuda.
12. Şi voi lua pe
Iudeii care au rămas şi care şi-au întors faţa lor
şi s-au dus în rara Egiptului, ca să trăiască acolo;
toţi aceia vor fi nimiciţi, vor cădea în ţara Egiptului;
de foamete şi de sabie vor fi nimiciţi; vor muri de sabie şi
de foame de la mare până la mic şi vor ajunge de blestem, de
ocară, de groază şi de râs.
13. Voi pedepsi pe cei ce
locuiesc în ţara Egiptului, precum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu
foamete şi cu ciumă,
14. Şi nimeni nu va
scăpa şi nu va rămâne din rămăşiţa
Iudeilor care au venit în ţara Egiptului, ca să trăiască
acolo şi apoi să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde
doresc ei din tot sufletul să se întoarcă, ca să
trăiască acolo. Nimeni nu se va întoarce, decât numai aceia care
vor fugi de aici".
15. Atunci au răspuns
lui Ieremia toţi bărbaţii care ştiau că femeile lor
tămâiază pe alţi dumnezei, şi toate femeile care se aflau
acolo în număr mare, şi tot poporul, care locuia în pământul
Egiptului, în Patros, şi au zis:
16. "Cuvântul pe care
tu l-ai grăit în numele Domnului, nu voim să-l ascultăm de la
tine;
17. Dar vom face tot ce am
făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa
cerului şi vom săvârşi pentru ea jertfe cu turnare, cum am mai
făcut şi noi şi părinţii noştri, regii
noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda
şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram sătui şi
fericiţi şi n-am văzut nenorociri.
18. Iar de când am încetat
de a mai tămâia pe zeiţa cerului şi a-i săvârşi
jertfe cu turnare, suferim toate lipsurile şi pierim de sabie şi de
foame".
19. Şi femeile au
adăugat: "Când tămâiam noi zeiţa cerului şi-i
săvârşeam jertfe cu turnare, oare fără ştirea
bărbaţilor noştri îi făceam noi turte cu chipul ei
şi-i săvârşeam jertfe cu turnare?"
20. Atunci Ieremia a zis
către tot poporul, către bărbaţi şi către
femei, şi către oamenii care îi răspundeau, astfel:
21. "Oare nu
această tămâiere, pe care o săvârşeaţi în
cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului şi voi
şi părinţii voştri, regii voştri şi mai-marii
voştri şi ai poporului ţării, o aminteşte Domnul?
Oare nu ea I s-a suit la inimă?
22. Domnul n-a mai putut
suferi faptele voastre cele rele şi urâciunile pe care le
făceaţi, şi de aceea s-a Şi prefăcut ţara
voastră în pustietate, lucru de spaimă şi de blestem şi
fără locuitori, cum vedeţi acum.
23. Deoarece voi,
săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea
Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat
după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui,
de aceea v-a ajuns nenorocirea aceasta, cum vedeţi acum".
24. Şi a mai zis
Ieremia către tot poporul şi către toate femeile:
"Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, toţi Iudeii, cei ce
sunteţi în ţara Egiptului:
25. Aşa zice Domnul
Savaot, Dumnezeul lui Israel: Voi şi femeile voastre, ceea ce aţi
grăit cu gurile voastre aceea aţi făcut şi cu mâinile,
şi mai şi ziceaţi: Vom îndeplini întocmai
făgăduinţele pe care le-am făcut, ca să tămâiem
pe zeiţa cerului şi să-i săvârşim jertfe cu
turnare". Voi vă ţineţi bine de fărădelegile
voastre şi îndepliniţi întocmai acele
făgăduinţe.
26. De aceea ascultaţi
cuvântul Domnului: Iată Eu M-am jurat
pe numele Meu cel mare, zice Domnul, că
nu va mai fi rostit numele Meu de gura
vreunui iudeu în toată ţara Egiptului. Nimeni nu va zice: Viu este
Domnul Dumnezeu!
27. Iată Eu voi veghea
asupra lor spre pieire, iar nu spre bine; şi toţi oamenii din Iuda,
care sunt în ţara Egiptului vor pieri de sabie şi de foame,
până se vor stinge de tot.
28. Numai un mic
număr, care vor fugi de sabie, se va întoarce din ţara Egiptului în
ţara lui Iuda, şi vor şti toţi cei rămaşi din
Iuda, care au venit în ţara Egiptului ca să trăiască
acolo, al cui cuvânt se va împlini: al Meu
sau al lor.
29. Iată semnul ce
vi-l dau, zice Domnul, că vă voi pedepsi în locul acesta, ca
să ştiţi că se va împlini cuvântul Meu
cel pentru voi spre pieirea voastră.
30. Asa zice Domnul:
Iată Eu voi da pe Faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâinile
vrăjmaşilor lui, cum am dat pe Sedechia, regele lui Iuda, în
mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, vrăjmaşul lui, care
voia să-i ia viaţa".
|