CAPITOLUL 2
Petrecerea necredincioşilor care nu au nădejde în viaţa
veşnică. Prigonirea celui drept şi urmările răului.
1. Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine:
"Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi
omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar
izbăvi de şeol.
2. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi
după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost
niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi
cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
3. Când se va stinge, trupul nostru se va face
cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni
nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa
noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care
o alungă razele soarelui şi căldura lui o
îngreuiază.
5. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră
şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a
pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi.
6. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu
bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne
folosim cu toată căldura tinereţii.
7. Să avem din belşug vinuri scumpe şi
miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de
primăvară.
8. Să ne încununăm cu flori de trandafir,
până nu se veştejesc.
9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la
petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei
noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
10. Să asuprim pe cel sărac şi drept, să
nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile
bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.
11. Puterea noastră să fie legea
dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un
folos.
12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne
stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre
şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne
învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost
învăţaţi din copilărie.
13. El se face pe sine că are cunoştinţă
despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre
şi ne este greu chiar când ne uităm la el.
15. Căci viaţa lui nu seamănă cu
viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt
schimbate.
16. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi
şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el
fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că
are pe Dumnezeu drept tată.
17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt
adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind
din această viaţă.
18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu,
atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor
săi.
19. Să-l încercăm cu ocări şi cu
chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să
încercăm suferinţa lui.
20. Să-l dăm unei morţi de ocară
căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc,
viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu,
ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că
sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi
l-a făcut după chipul fiinţei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume
şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.
|