CAPITOLUL 4
Ce trebuie crezut despre moartea cea timpurie a drepţilor şi
despre soarta păcătoşilor.
1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai
bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare;
şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc.
2. Când este de faţă, o urmezi şi când s-a
dus, îţi pare rău după ea. Bunătatea poartă
veşnică cunună, veşnic biruitoare, ieşind
fără pată din lupte câştigate.
3. Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de
nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige
rădăcină în adânc şi nu vor avea temei
nezdruncinat.
4. Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru
ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt şi se vor
dezrădăcina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta
deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare şi de nimic
bun,
6. Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat
sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i
cercetezi.
7. Cel drept, chiar când apucă să moară mai
devreme, dă de odihnă.
8. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o
viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul
anilor.
9. Înţelepciunea este la om adevărata
cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o
viaţă neîntinată.
10. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit
şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de
pe pământ.
11. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe
mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească
sufletul.
12. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi
ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de
răutate.
13. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a
apucat ani îndelungaţi.
14. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru
aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul
răutăţii.
15. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi
nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu
şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă
grijă de sfinţii Săi.
16. Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii
care trăiesc, iar tinereţea ajunsă la grabnică
desăvârşire osândeşte lungile bătrâneţi ale celui
nedrept.
17. Vor vedea sfârşitul înţeleptului, dar nu vor
înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el şi pentru ce l-a pus bine
pentru Sine.
18. Vor vedea şi-şi vor bate joc, dar Domnul îi va
face de ocară.
19. Căci vor fi pe urmă hoit fără de
cinste, printre morţi, întru ruşine, în veac de veac; Domnul îi va
zdrobi şi, muţi, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din
temelie şi vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina
şi pomenirea lor se va şterge.
20. Vor veni înspăimântaţi de ştiinţa
păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra
faţă în faţă.
|