|
CAPITOLUL 18
Urmarea pedepselor Egiptenilor şi ieşirea Evreilor din Egipt.
l. Pentru cuvioşii Tăi strălucea lumină mare, iar
Egiptenii auzeau glasul lor, fără să le vadă chipul
şi, cu toate suferinţele lor de până aci, îi fericeau.
2. Şi pentru că după atâtea asupriri - Israel
nu se răzbuna asupra lor - Egiptenii le mulţumeau şi le cereau
iertare de relele pe care ei le făcuseră.
3. În loc de întuneric, ai dat cuvioşilor Tăi
stâlp de foc arzător, care să-i călăuzească în acea
călătorie necunoscută; soare nevătămător le-ai
dat în drumul lor cel plin de slavă.
4. Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiţi de
lumină şi să fie închişi în întuneric, ca unii care
ţineau închişi pe fiii Tăi, aceia prin care trebuia să se
dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale.
5. Şi când s-au sfătuit să ucidă pe
pruncii celor cuvioşi ai Tăi, unul dintre aceşti prunci a fost
aruncat şi a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat
mulţime de copii şi pe ei pe toţi i-ai înecat în valurile
mării.
6. Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de
părinţii noştri, ca - ştiind bine în ce jurăminte
crezuseră - nădăjduind întru ele, să se
veselească.
7. Iar poporul Tău a văzut şi mântuirea celor
drepţi şi pieirea vrăjmaşilor.
8. Şi precum ai pedepsit pe potrivnici, tot aşa,
chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.
9. Copiii evlavioşi ai celor drepţi jertfeau în
ascuns ţi statorniceau toţi într-un gând legământul cel
dumnezeiesc, ca sfinţi părtaşi să fie deopotrivă la
aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii,
cântând laudele părinţilor.
10. Iar cu cântecele lor se însoţeau ţipetele
risipite ale vrăjmaşilor şi se auzeau bocetele lor pentru
copiii ucişi.
11. Robul şi stăpânul erau pedepsiţi cu
aceeaşi pedeapsă şi omul de rând îndura aceleaşi dureri
ca şi regele.
12. Toţi deopotrivă aveau morţi
fără de număr, dar din acelaşi soi de moarte, şi cei
ce rămăseseră în viaţă nu puteau face faţă
cu înmormântările, de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de
seamă în neamul lor pierise.
13. Ei, care nu voiseră să creadă din pricina
vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuţi ai lor,
au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu.
14. Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste
toate şi noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea
jumătate,
15. Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul
cer şi din scaunele împărăteşti, ca un cumplit
războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii,
16. Şi aducând - ca o sabie ascuţită -
porunca Ta cea fără de schimbare, stătea şi umplea toate
de moarte şi ajungea până la cer, rezemându-se de
pământ.
17. Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi
tulburară şi spaime neaşteptate au năvălit asupra
lor.
18. Azvârliţi încoace şi încolo pe pământ
şi pe jumătate morţi, ei dădeau pe faţă pricina
pentru care mureau.
19. Căci vedeniile care îi îngroziseră le
destăinuiseră lucrul pentru care pătimesc atât de rău ca
să nu moară de neştiinţă.
20. Încercarea morţii a atins şi pe cei
drepţi şi mulţi au pierit în pustiu, dar mânia Ta nu a
ţinut multă vreme.
21. Căci un om fără vină a luat
degrabă partea celor vinovaţi, având ca arme ale slujbei sale
rugăciunea şi tămâia de împăcare, şi a stat
împotriva mâniei Tale, şi primejdiei morţii i-a pus un capăt,
arătându-se pe sine că este robul Tău.
22. El a biruit mulţimea răzvrătită, nu
cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe
Cel care îi pedepsea şi pomenind jurămintele făcute
părinţilor şi legământul cu Israel.
23. Când morţii, căzuţi unii peste
alţii, au ajuns grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia
şi a închis pieirii calea care ducea spre cei vii.
24. Căci în veşmântul preoţesc, lung
până la glezne, era toată lumea, şi numele slăvite ale
părinţilor erau săpate pe cele patru şiruri de pietre
scumpe, iar măreţia Ta pe diadema de pe cap.
25. Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat
şi s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era
destulă.
|