|
CAPITOLUL 19
Despre înfrânare, limbuţie, dojană şi smerenia cu
vicleşug.
l. Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi; cine
dispreţuieşte puţinul pe care-l are se păgubeşte
degrabă.
2. Vinul şi femeile înşeală pe cei
înţelepţi.
3. Şi cel care se lipeşte de desfrânate va fi mai
nechibzuit;
4. Moliile şi viermii îl vor moşteni, şi
sufletul nelegiuit se va stârpi.
5. Cel care crede curând este uşor de inimă
şi cel care păcătuieşte asupra sufletului său
greşeşte.
6. Cel desfătat cu inima va fi hulit şi cel care
urăşte vorba mai puţin rău va avea.
7. Niciodată nu spune altora ceea ce ai auzit şi
nimic nu ţi se va împuţina.
8. Către prieten şi către vrăjmaşi
nu povesti, şi, de nu este păcat, nu-l descoperi.
9. Că te-a ascultat şi te-a cinstit pe tine, dar
cu vremea te va urî.
10. Ai auzit cuvânt? Să moară la tine; fii
fără grijă, că nu te va sparge.
11. Din pricina unui cuvânt care trebuie tăinuit, cel
nebun se va chinui, ca aceea care naşte prunc.
12. Săgeată înfiptă în coapsele trupului,
aşa e cuvântul în inima nebunului.
13. Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi
făcut aceea şi, dacă a făcut, să nu mai
facă.
14. Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi zis
şi, de a zis, să nu mai zică.
15. Cercetează pe prieten, că de multe ori este
năpăstuit, şi nu crede tot cuvântul.
16. Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet,
şi cine n-a greşit cu limba sa?
17. Dojeneşte pe prietenul tău, mai înainte ca
să-l înfricoşezi, şi dă loc legii Celui Preaînalt.
18. Toată înţelepciunea este în frica Domnului,
şi în toată înţelepciunea este împlinirea legii.
19. Şi nu este înţelepciunea ştiinţa
răutăţii; şi unde este sfatul păcătoşilor
nu ţeste înţelepciune.
20. Este un soi de iscusinţă care e urâciune
şi e nerod care nu are răutate.
21. Mai bun este cel care înţelege puţin cu
frică, decât cel care prisoseşte cu mintea şi calcă
legea.
22. Este un soi de isteţime în treburi care este
nedreaptă, şi este câte unul care întoarce judecata ca să
scoată hotărârea plăcută lui.
23. Este câte unul care face rău, şi umblă
smerit, şi cele dinlăuntru ale lui sunt pline de
vicleşug;
24. Care-şi pleacă fata sa şi se face surd,
dar când nu-i prinzi de veste el va apuca să-ţi strice
25. Şi măcar că pentru slăbiciunea
puterii nu poate păcătui, de va afla vreme, va face rău.
26. Din vedere se cunoaşte omul, şi din chipul
feţei se cunoaşte cel înţelept.
27. Îmbrăcămintea omului, dezvelirea
dinţilor, când râde, şi călcătura lui vestesc ce este în
el.
28. Uneori mustrarea nu este făcută la timp
potrivit şi câteodată cel care tace se dovedeşte
înţelept.
|