CAPITOLUL 20
Despre dreapta întrebuinţare a limbii. Darurile şi
minciuna.
1. Este mult mai bine să dojeneşti decât,
tăcând, să fierbi de mânie,
2. Şi cel care se mărturiseşte va fi
apărat de pagubă.
3. Precum este năzuinţa famenului a se apropia de
fecioară, aşa este cel care face judecată cu sila.
4. Este câte unul care tace şi se află
înţelept, şi este câte unul care se face urât pentru vorba cea
multă.
5. Şi este unul care tace, pentru că n-are ce
să răspundă, şi altul care tace, pentru că ştie
că este vremea să tacă.
6. Omul înţelept va tăcea până la vreme, iar
cel îngâmfat şi nebun va trece peste vreme.
7. Cel care înmulţeşte cuvintele se va face urât tuturor,
şi cel înfumurat de asemenea.
8. Este spor care aduce omului pagubă şi este
câştig spre nenorocire.
9. Este dare care nu-ţi va folosi, şi este dare cu
îndoită răsplătire.
10. Poate să-ţi vină smerenia după
slavă şi se poate ca, după smerenie, să ridici capul
până la slavă.
11. Câte unul cumpără multe cu puţin, şi
altul plăteşte cu şapte părţi mai mult.
12. Cel înţelept în cuvinte se va face iubit, iar darurile
celor nebuni se vor lepăda.
13. Darul celui fără de minte nu-ţi va
folosi; că ochii lui, în loc de unul, sunt mulţi.
14. Puţine va da şi multe va cere, şi va
deschide gura sa ca un ispravnic.
15. Astăzi va da împrumut, şi mâine va cere
înapoi. Urât om este unul ca acesta.
16. Nebunul va zice: N-am nici un prieten şi faptele
mele cele bune nu primesc nici o recunoştinţă.
17. Cei care mănâncă pâinea mea sunt răi cu
limba.
18. De câte ori şi câţi îl vor batjocori pe
el?
19. Mai bună este căderea pe pământ, decât
căderea din pricina limbii; aşa şi căderea celor răi
va veni degrabă.
20. Un om urâcios este ca o glumă proastă,
repetată într-una de neghiobi.
21. Din gura celui prost nu se primeşte o pildă,
că nu o va zice la vremea ei.
22. Sunt oameni care sunt opriţi de la păcat din
pricina sărăciei; aceştia, în somnul lor, nu sunt
prigoniţi de remuşcări.
23. Este câte unul care-şi pierde viaţa din
ruşine neînţeleaptă şi de dragul unui nebun se
ruinează.
24. Şi este câte unul care pentru ruşine face
făgăduieli mari prietenului, şi-l câştigă pe el
vrăjmaş în zadar.
25. Batjocură rea este la om minciuna, în gura celor
neînvăţaţi pururea va fi.
26. Mai bun este furul decât cel care pururea minte; iar
amândoi vor fi moştenitorii pieirii.
27. Năravul omului mincinos este ocară şi
ruşinea lui este cu el pururea.
28. Cel înţelept la cuvânt se va înălţa
şi omul înţelept va plăcea celor mari.
29. Cel care lucrează pământul va înălţa
stogul său, şi cel care place celor mari se va curăţi de
nedreptate.
30. Ospeţele şi darurile orbesc ochii
înţelepţilor şi, ca zăbala în gură, abat
mustrările.
31. Înţelepciunea ascunsă şi comoara
neştiută, ce folos este de amândouă?
32. Mai bun este omul care îşi ascunde nebunia sa,
decât omul care îşi ascunde înţelepciunea sa.
|