|
CAPITOLUL 6
Pângărirea templului Domnului de către păgâni; moartea lui
Eleazar.
1. Şi nu după multă vreme, a trimis regele
pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase
de legile lor părinteşti şi să nu mai trăiască
după legile lui Dumnezeu.
2. Şi să pângărească şi templul din
Ierusalim şi să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel
din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeţi, precum erau locuitorii
locului.
3. Ci cu anevoie şi grea era poporului tocmeala
răutăţii acesteia.
4. Căci păgânii au pângărit templul cu
desfrânări şi beţii, desfătându-se cu desfrânatele în
sfintele curţi, şi aducând cele ce nu se cuvenea.
5. Şi altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care
le oprea legea,
6. Şi nu era voie nici a ţine ziua Domnului, nici
a păzi sărbătorile părinteşti, nici măcar a
spune că eşti Iudeu.
7. Şi erau duşi cu sila la jertfele care se
aduceau în fiecare lună de ziua naşterii regelui, şi când era
sărbătoarea lui Dionysos, erau siliţi Iudeii, având cununi de
iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
8. Şi din îndemnul lui Ptolomeu a ieşit poruncă
în cetăţile elineşti cele de prin vecini, ca şi pe Iudei
la fel să-i facă să jertfească,
9. Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la
obiceiurile elineşti, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se
vedea decât numai greutăţi cu care erau asupriţi.
10. Că s-au adus două femei, care au fost pârâte
că şi-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat
pruncii de sânii lor şi prin cetate, pe uliţe purtându-le, le-au
aruncat jos de pe zid de au murit.
11. Iar alţii alergau la peşterile cele de pe
aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest
lucru, dându-se ştire lui Filip, i-a ars, fără ca ei să
se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.
12. Rog dar pe cei care vor citi această carte, să
nu se îngrozească din cauza acestor suferinţe; ci să
socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre
învăţătură au fost neamului nostru.
13. Că dacă Domnul nu lasă multă vreme
pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi
aruncă în munci, este semn de mare facere de bine.
14. Că pe când la alte neamuri cu îndelungă
răbdare aşteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea
păcatelor şi apoi să-i muncească; asupra noastră
aşa a socotit că este bine ca, nu la sfârşitul păcatelor
ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.
15. Pentru aceea niciodată nu depărtează mila
de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăseşte pe poporul
Său.
16. Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne
aducem aminte.
17. Iar după aceste puţine cuvinte se cuvine
să venim la poveste.
18. Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte
şi trecut cu vârsta şi la faţă foarte frumos,
căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc.
19. Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât
viaţa cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,
20. Scuipând carnea din gura lui şi apropiindu-se de
moarte, aşa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se
apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi
dragostea vieţii.
21. Iar cei care erau rânduiţi la acea nelegiuită
jertfă, pentru că-l cunoşteau de mulţi ani pe omul
acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri
făcute de el, care îi erau slobod a le mânca şi să se
prefacă tocmai ca şi cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din
cărnurile jertfei,
22. Ca, făcând aceasta, să scape de moarte
şi, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.
23. Iar el gând bun luând şi vrednic fiind de
vârstă şi de adâncile bătrâneţi, şi de cinstitele
cărunteţi, care şi le agonisise şi de creşterea cea
foarte bună din pruncie şi mai vârtos de cea sfântă şi de
rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând
să-l trimită curând la moarte.
24. "Că nu se cuvine vârstei noastre a
făţărnici, ca mulţi din cei tineri să
socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la
obiceiurile celor de alt neam.
25. Şi din pricina prefăcătoriei mele, pentru
această puţină şi scurtă vreme, ei să se
amăgească prin mine şi urâciune şi ocară
bătrâneţilor să-mi agonisesc.
26. Că deşi în această vreme de acum voi
scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu,
nici mort nu voi scăpa;
27. Pentru aceea, bărbăteşte acum dându-mi
viaţa, mă voi arăta vrednic de bătrâneţe.
28. Şi celor tineri pildă vitejească le voi
lăsa, ca degrabă şi cu bărbăţie să
moară pentru cinstitele şi sfintele legi". Acestea zicând, a
păşit către chinuri.
29. Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea
bună, pe care cu puţin înainte o arătaseră către
dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte
le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie.
30. Şi când era să moară de bătăi,
suspinând, a zis: "Domnului, Celui care are sfânta
ştiinţă, arătat este că putând eu să scap de
moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul
bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea".
31. Şi într-acest chip a murit acesta, şi nu numai
tinerilor, ci şi întregului popor, moartea sa lăsând o pildă
de vitejie şi pomenire de faptă bună.
|