CAPITOLUL 9
Despre ruşinoasa moarte a lui Antioh şi scrisoarea lui pentru
urmaşi.
l. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh
fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul
de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme,
l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au
întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi
răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra
Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să
mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând
călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu
trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi
acolo.
5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit
cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a
sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi
amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu
multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar
el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.
7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc
suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu
mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi
căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au
zdruncinat.
8. Şi celui care i se părea că şi peste
valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe
care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în
cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până
ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către
toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi
vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el
carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia,
neputând suferi duhoarea.
10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se
părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din
pricina duhoriţi nesuferite.
11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la
mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub
bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi
greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi
cel care este pământean să nu se asemene Lui".
13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către
Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:
14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se
grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o
facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.
15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i
socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să
fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia
întocmai cu Atenienii să-i facă.
16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl
prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele
vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care
sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.
17. Afară de acestea, că şi el se va face
evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind
puterea lui Dumnezeu.
18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise
asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi,
deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune,
astfel:
19. "Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie
multă şi sănătate şi fericire, regele şi
căpetenia oştirilor, Antioh.
20. De sunteţi sănătoşi împreună cu
pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt,
foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru
Care nădăjduiesc.
21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de
bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă
de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am
socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea
voastră.
22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare
nădejde am că voi scăpa de boală.
23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl
meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a
arătat pe cel care va fi după el,
24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo
neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat
domnia şi să nu se tulbure.
25. Afară de acestea, văzând că puternicii
cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc
vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în
scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin
ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream
şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt
scrise.
26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca,
aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi
deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine
şi către fiul meu.
27. Că bună nădejde am că el cu
blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu
voi.
28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul
a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a
făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară
străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit
viaţa.
29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui,
care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu
Filometor.
|