|
CAPITOLUL 13
Moartea lui Menelau şi pacea lui Antioh cu Iuda.
1. În anul o sută patruzeci şi nouă au
aflat cei care erau cu Iuda că vine Antioh Eupator cu mulţime
asupra Iudeii.
2. Şi împreună cu el venea şi Lisias
epitropul, care era mai mare peste treburile tării, fiecare având
oştire elinească: pedestraşi o sută şi zece mii,
călăreţi cinci mii trei sute, elefanţi douăzeci
şi doi şi trei sute de care de război purtătoare de seceri.
3. Şi s-a întovărăşit cu ei şi
Menelau şi cu multă înşelăciune îndemna pe Antioh, nu la
izbăvirea patriei gândind, ci nădăjduind că-l va pune
căpetenie.
4. Ci împăratul împăraţilor a întărâtat
mânia lui Antioh asupra celui păcătos, şi arătând Lisias
că acesta este pricina tuturor răutăţilor, a poruncit,
precum este obiceiul într-acel loc, să-l piardă, ducându-l în
Bereea.
5. Şi era în locul acela un turn de cincizeci de coti
înalt plin cu cenuşă, şi acesta avea o unealtă cu
meşteşug făcută de se pleca în toate părţile
şi aluneca în cenuşă.
6. Aici se aruncau toţi cei care erau furi de cele
sfinte sau vinovaţi cu alte răutăţi mari.
7. Cu această moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul
Menelau, neînvrednicindu-se nici de înmormântare.
8. Pe bună dreptate, fiindcă multe păcate
făcuse asupra jertfelnicului, ale cărui foc şi
cenuşă erau curate şi tocmai în cenuşă şi-a
găsit moartea.
9. Iar regele venea cu gânduri barbare, ca să facă
Iudeilor mai mari rele decât s-au făcut în zilele tatălui
său.
10. Şi aflând Iuda acestea, a poruncit poporului
să se roage Domnului, ziua şi noaptea ca, precum alteori, aşa
şi acum să ajute
11. Celor care erau să fie lipsiţi de lege, de
patrie şi de sfântul locaş, iar pe poporul, care nu de multă
vreme îşi venise în fire, să nu-l lase să fie supus neamurilor
celor hulitoare.
12. Şi toţi împreună făcând aceasta
şi rugând pe milostivul Dumnezeu cu plângere şi cu ajunări
şi cu cădere la pământ trei zile neîncetat, i-a mângâiat Iuda
şi le-a poruncit să se gătească.
13. Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s-a
sfătuit ca, mai înainte de a intra oştirea regelui în Iudeea
şi de a birui Ierusalimul, să le iasă înainte şi cu
ajutorul Domnului să hotărască lucrul.
14. Deci, încredinţându-se purtării de grijă
a Celui care a făcut lumea şi îndemnând pe cei care erau cu el ca
bărbăteşte să se nevoiască până la moarte
pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie şi
pentru datină, şi-a pus tabăra împrejurul Modeinului.
15. Şi dând la ai săi cuvântul de taină:
"Domnul este izbânda noastră", cu voinici preabuni aleşi
a lovit noaptea tabăra regească şi a omorât ca la vreo patru
mii de bărbaţi şi pe cel care era mai mare peste elefanţi
cu toţi ai săi.
16. Mai pe urmă, după ce a umplut tabăra de
frică şi de tulburare, s-a întors cu bine.
17. Aceasta s-a făcut când se lumina de ziuă,
ajutându-i ocrotirea Domnului.
18. Iar regele, îndată ce a văzut îndrăznirea
Iudeilor, cu meşteşug a ispitit locurile.
19. Şi înaintând împotriva Betţurului care era
pază tare a Iudeilor, a fost bătut, respins Şi păgubit în
ostaşi.
20. Iar Iuda trimitea celor dinăuntru cele
trebuitoare.
21. Şi un oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a
spus vrăjmaşilor tainele. Şi, cercetându-se, a fost prins
şi închis.
22. Iar regele a doua oară a stat de vorbă cu cei
care erau în Betţur şi dându-le sfat de pace, s-a dus şi s-a
ciocnit cu cei care erau cu Iuda şi a fost biruit.
23. Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la
Antiohia Filip, pe care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat
şi, rugându-se de Iudei, li s-a supus şi a jurat pe toate cele
drepte şi, împăcându-se, a adus jertfă şi a cinstit
templul Domnului şi locul l-a miluit.
24. Şi pe Iuda Macabeul l-a primit bine şi l-a
făcut cârmuitor de la Ptolemaida până la ţinutul Gherar.
25. Apoi, regele a venit de acolo la Ptolemaida, iar
locuitorii din Ptolemaida erau nemulţumiţi de această
înţelegere şi voiau să calce legătura făcută cu
Iudeii.
26. Atunci a intrat în divan Lisias şi a spus tot
lucrul şi i-a aşezat şi i-a potolit şi i-a făcut cu
voie bună. După aceea s-a întors la Antiohia; aşa a fost
înaintarea şi întoarcerea regelui.
|