|
CAPITOLUL 14
Necredinţa lui Nicanor; ascultarea lui Iuda şi moartea
vitejească a lui Razis.
1. După trecere de trei ani a aflat Iuda şi cei
care erau cu el că Dimitrie al lui Seleuc, trecând prin portul
Tripoliei, a venit cu mulţime mare şi cu corăbii,
2. A cuprins ţări, omorând pe Antioh şi pe
Lisias, epitropul lui;
3. Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu şi se
pângărise de bună voie în vremurile de răzvrătire,
socotind că nici într-un chip nu-i mai rămâne nădejde de
mântuire şi nici de intrare la sfântul jertfelnic,
4. A venit la regele Dimitrie în anul o sută cincizeci
şi unu, aducându-i coroană de aur şi finic, şi pe
lângă acestea şi câteva ramuri de măslin, cum este datina
să, se dăruiască templului. Şi în ziua aceea a stat
liniştit.
5. Şi aflând vreme bună nebuniei sale, chemându-l
Dimitrie la sfat şi întrebându-l ce voiesc şi ce plănuiesc
Iudeii,
6. El a răspuns la aceasta: "Iudeilor care se
cheamă Asidei, în fruntea cărora se află Iuda Macabeul, le
place să aibă război şi să se certe şi nu
lasă să aibă pace cei care cârmuiesc.
7. Pentru aceea şi eu lipsit de mărirea cea
părintească, adică de arhierie, am venit acum aici,
8. Întâi, foarte bine gândind de cele ce se cuvin regelui,
iar al doilea, voind binele cetăţenilor mei, căci prin
răutatea celor despre care am vorbit mai înainte tot neamul nostru mult
este asuprit.
9. Deci pe fiecare dintr-acestea cunoscându-le tu, o, rege,
fie-ţi milă de ţară şi de neamul nostru cel asuprit,
şi-l ajută pentru iubirea de oameni pe care o ai către
toţi.
10. Că până va fi Iuda, nu este cu
putinţă să fie lucrurile în pace".
11. Şi după ce a grăit el astfel, îndată
ceilalţi prieteni, având vrăjmăşie asupra lui Iuda, au
aţâţat şi mai mult pe Dimitrie.
12. Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era
mai mare peste elefanţi şi făcându-l general peste Iudeea, l-a
trimis acolo,
13. Dându-i porunci ca pe Iuda să-l omoare şi pe
cei care sunt cu el să-i risipească şi să pună pe
Alchimos arhiereu templului celui preaslăvit.
14. Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza
lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile şi
primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
15. Şi auzind de venirea lui Nicanor şi de
adunarea neamurilor, presărându-şi capetele cu pământ, se
rugau Celui care pe veci a întemeiat pe poporul Său şi Care pururea
făţiş a apărat partea sa.
16. Şi, poruncind cârmuitorul lor, Iudeii îndată
au purces de acolo şi s-au lovit cu duşmanii la satul Adasa.
17. Iar Simon, fratele lui Iuda, s-a ciocnit cu Nicanor, dar
s-a speriat de venirea cea fără de veste a
vrăjmaşilor.
18. Însă Nicanor, auzind vitejia celor care erau cu
Iuda şi bărbăţia pe care o aveau în bătăliile
cele pentru patrie, s-a temut să dezlege cearta prin vărsare de
sânge.
19. Pentru aceea a trimis pe Posidoniu şi pe Teodot
adică pe Matatia, ca să încerce o înţelegere.
20. Şi mult sfat făcându-se pentru acestea şi
conducătorul poporului vorbind cu mulţimea, toţi împreună
au voit să facă pace.
21. Şi au rânduit o zi, în care cei doi
conducători deosebi să vină la un loc. Şi venind şi
unul şi altul, fiecare a avut scaunul său de cinste.
22. Iar Iuda rânduise oameni înarmaţi gata, în locuri
bune, ca nu cumva vrăjmaşii fără de veste să
facă vreun lucru rău; dar vorbirea dintre ei au isprăvit-o cu
bună pace.
23. Iar Nicanor, rămânând la Ierusalim, nici un lucru
fără de cale n-a făcut şi oştile cele ce se
adunaseră ca turmele, le-a slobozit.
24. Şi avea pe Iuda pururea înaintea ochilor, din
inimă iubindu-l.
25. Şi l-a îndemnat să se însoare şi să
nască fii şi s-a însurat şi a trăit în linişte
bucurându-se de viaţă.
26. Iar Alchimos, văzând dragostea pe care o avea unul
faţă de altul şi luând o copie după zapisul lor de pace,
a venit la Dimitrie şi i-a spus că Nicanor gândeşte lucruri
potrivnice regelui, că pe Iuda, vrăjmaşul
împărăţiei, l-a ales să fie în locul lui arhiereu.
27. Iar regele, umplându-se de mânie şi
întărâtându-se de pâri, vrăjmăşeşte a scris lui
Nicanor, zicând că îi este greu să primească alianţa
încheiată, şi îi porunceşte ca pe Macabeu curând să-l
trimită legat la Antiohia.
28. Şi sosind acesta la Nicanor, s-a mâhnit şi cu
greu îi era a strica alianţa făcută, nefăcându-i nici o
strâmbătate bărbatul acesta.
29. Ci fiindcă împotriva regelui nu se putea pune,
căuta prilej ca aceasta cu meşteşug să se
săvârşească.
30. Iar Macabeu văzând pe Nicanor mai aspru
răspunzându-i, şi petrecerea cea obişnuită mai
sălbatică având-o, a socotit că nu este spre bine asprimea
aceasta şi, strângând pe mulţi dintre ai săi, s-a ascuns de
Nicanor.
31. Deci cunoscând el că bărbatul a biruit cu
îndrăzneală vicleşugul, s-a dus la marele şi sfântul
templu al Domnului, când aduceau preoţii jertfele cele cuviincioase
şi a poruncit să-i dea pe bărbatul acesta.
32. Iar ei s-au jurat, zicând că pe cel care îl
caută nu ştiu unde este. Întinzând dreapta spre templul
Domnului,
33. Nicanor astfel s-a jurat: "De nu-mi vei da legat pe
Iuda, acest templu al lui Dumnezeu câmp îl voi face şi jertfelnicul îl
voi săpa şi aici voi face lui Dionisos templu vestit".
34. Şi după ce a zis acestea, s-a dus, iar
preoţii, întinzând mâinile către cer, chemau pe
Apărătorul Cel de-a pururea al neamului nostru, zicând
acestea:
35. "Tu, Doamne, Care de nimic n-ai lipsă,
bine ai voit ca templul unde Tu sălăşluieşti, să fie
în mijlocul nostru.
36. Şi acum, Sfinte a toată sfinţenia,
Doamne, păzeşte până în veac neîntinat templul acesta, care de
curând s-a curăţit, şi astupă toată gura
nedreaptă".
37. Iar un oarecare, anume Razis, dintre bătrânii din
Ierusalim, a fost pârât lui Nicanor. Razis era bărbat iubitor de cetate
şi cu nume bun, încât pentru bună-voinţa ce avea, era numit
părintele Iudeilor,
38. Pentru că în vremurile cele mai dinainte ale
neamestecului Iudeilor cu Elinii era îndrăzneţ iubitor al datinilor
iudaice şi trupul şi sufletul pentru evreime şi-l pusese cu
toată nevoinţa.
39. Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea
faţă de Iudei, a trimis peste cinci sute, să prindă pe
Razis.
40. Căci socoteau că de-l va prinde pe el, foarte
mare durere va face Iudeilor,
41. Şi când gloata de ostaşi, vrând să ia
turnul unde se ascunsese Razis, bătea în uşi şi poruncea
să aducă foc să aprindă uşile, atunci Razis, aproape
să fie prins, singur s-a junghiat cu sabia,
42. Vrând mai bine să moară cu cinste, decât
să se supună păgânilor şi împotriva cinstei sale să
păţească ocări nevrednice.
43. Însă din grabă nu s-a nimerit să se
junghie de moarte şi gloata năvălind pe uşă
înăuntru, el, alergând pe zid vitejeşte, s-a aruncat peste
mulţime plin de bărbăţie.
44. Iar mulţimea de jos repede dându-se înapoi, ca
să facă loc căderii lui, el a căzut tocmai în mijlocul
lor.
45. Şi fiind încă viu şi înfierbântat, s-a
sculat cu mâinile, iar sângele din el ţâşnea tare şi,
deşi rănit greu, a alergat trecând printre mulţime,
46. Şi stând pe o piatră ridicată după
ce i-a curs tot sângele, şi-a scos maţele şi prinzându-le cu
amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulţime, rugându-se Celui care
stăpâneşte peste viaţă şi peste duh, ca
iarăşi să i le dea; şi în felul acesta a murit.
|