CAPITOLUL 15
Iuda pierde pe Nicanor şi mulţime din oştirea lui şi
porunceşte să-i taie capul şi mâinile şi să le
spânzure în Ierusalim, spre pomenirea puterii celei dumnezeieşti.
1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt
în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de
odihnă, fără nici o frică, să meargă cu
război împotriva lor.
2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau:
"Să nu-i pierzi nicidecum aşa sălbatic şi barbar, ci
cinsteşte ziua pe care mai înainte a sfinţit-o şi a cinstit-o
Cel care vede toate".
3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat:
"Oare este în cer Puternic, care să fi poruncit a se ţine ziua
de odihnă?"
4. Şi ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel
viu, Acela este puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze
în ziua a şaptea".
5. Iar celălalt a zis: "Şi eu sunt puternic
pe pământ, care poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile
regelui". Însă n-a ajuns să-şi poată împlini sfatul
său nelegiuit.
6. Deci Nicanor, cu toată semeţia,
înălţându-se, socotea să facă biruinţă de
pomină asupra lui Iuda.
7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea,
credea că va avea ajutor de la Domnul.
8. Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se
sperie de venirea neamurilor, ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele
de mai înainte, care li s-au făcut din cer şi acum să
aştepte de la Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor.
9. Şi-i mângâia din lege şi din prooroci şi
aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu
osârdie i-a îmbărbătat.
10. Şi aşa întărâtându-i cu mânie,
împreună le-a arătat că neamurile n-au ţinut alianţa
şi au călcat jurământul.
11. Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi
şi cu arme îi întărea, cât fi îndemna cu cuvinte foarte bune, iar
la urmă le-a spus şi un vis vrednic de credinţă, prin
care pe toţi i-a făcut voioşi.
12. Iar vederea visului astfel era: că Onia, care
fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune
şi la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate
lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea
Evreilor.
13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu
cărunteţe §i cu slavă minunată şi preacuvioasă
mărire era împrejurul lui.
14. Şi a grăit Onia, zicând către Iuda:
Acesta este iubitorul de fraţi, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care
mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate.
15. Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda
sabia de aur şi i-a zis acestea:
16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la
Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi.
17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui
Iuda, care putea aprinde inimile voinicilor şi spre vitejie a le
îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejeşte să
năvălească şi bărbăteşte să se apuce
şi să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentru
că şi cetatea şi sfintele şi templul Domnului erau în
primejdie.
18. Iar de femei şi de prunci şi de fraţi
şi de rudenii mai puţină grijă aveau; frica cea mai mare
şi cea mai dintâi le era pentru sfântul locaş.
19. Însă cei care erau în cetate, foarte
îngrijoraţi erau şi tulburaţi pentru cei care aveau să
poarte războiul.
20. Şi toţi aşteptau acum sfârşitul
apropiat, fiindcă se apropiaseră vrăjmaşii şi
îşi aşezară armata în linie de bătaie, îşi
puseseră elefanţii la loc bun şi împărţiseră
călărimea la dreapta şi la stânga.
21. Iar Macabeu, văzând venirea oştirii şi
gătirea armelor cea de multe feluri şi sălbăticiunea
elefanţilor, a întins mâinile spre cer şi s-a rugat Domnului
şi păzitorului Celui care face minuni, cunoscând că nu în arme
este biruinţa, ci, precum El Însuşi judecă, dă celor
vrednici biruinţă.
22. Şi rugându-se, aşa a zis: "Tu, Doamne, ai
trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a
ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de
mii.
23. Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite
înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi
spre cutremur,
24. Ca de mărirea braţului Tău să se
înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău
popor". Şi aceste cuvinte i-au fost toată
rugăciunea.
25. Nicanor şi cei care erau cu el, veneau cu
trâmbiţe şi cu cântece.
26. Iar Iuda şi cei care erau cu el, cu chemare şi
cu rugăciuni s-au luptat cu vrăjmaşii.
27. Şi cu mâinile oştindu-se, iar cu inimile
rugându-se către Dumnezeu, au doborât treizeci şi cinci de mii,
veselindu-se foarte mult de această măreaţă arătare
a lui Dumnezeu.
28. Iar încetând războiul şi cu bucurie
întorcându-se, au cunoscut că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele
sale, a căzut.
29. Şi făcându-se strigare şi
vălmăşag, au binecuvântat pe Cel Puternic în graiul
părinţilor.
30. Şi a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata
cu trupul şi cu sufletul a muri pentru cetăţeni, şi din
tinereţea sa a păzit bunăvoinţa către cei de o lege,
ca să taie capul lui Nicanor şi mâna cu braţ cu tot şi
să le aducă în Ierusalim.
31. Şi după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o
lege cu sine şi pe preoţi punându-i înaintea jertfelnicului, a
chemat pe cei care erau în cetate.
32. Şi le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor
şi mâna celui rău hulitor, pe care cu semeţie o întinsese
asupra casei celei sfinte a Atotputernicului.
33. Şi limba răului credincios Nicanor a poruncit
să o taie şi să o facă bucăţi mărunte
şi să o dea păsărilor; iar în faţa sfântului
locaş, să spânzure braţul răufăcătorului.
34. Şi toţi căutând la cer, au binecuvântat
pe Domnul Dumnezeu, zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul
Său neîntinat.
35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul
cetăţii, ca să-l vadă toţi şi să
cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.
36. Şi au hotărât toţi într-un cuget să
nu lase neînsemnată ziua aceasta;
37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a
lunii a douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi
mai înainte de ziua lui Mardoheu.
38. Deci cele ce au fost cu Nicanor aşa s-au întâmplat
şi din vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului;
iar eu voi sfârşi aici cuvântul.
39. Şi de este bine întocmit şi cum se cuvine,
aceasta şi eu am vrut; iar de este cu ponosuri şi de mijloc, eu
unul am făcut tot ce am putut.
40. Că precum a bea numai vin sau numai apă,
nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi
desfătează, tot aşa şi meşteşugul de a orândui
istorisirea încântă urechile celor ce citesc. Iar aici să fie
sfârşitul.
|
|