CAPITOLUL 1 
Ptolomeu Filopator vrea să năvălească în Sfânta Sfintelor şi mare tulburare se face în Ierusalim. 

l. Iar Ptolomeu Filopator, înţelegând de la cei care s-au întors că Antioh a luat locurile cele de sub stăpânirea sa, a poruncit tuturor oştilor sale, pedestraşilor şi călăreţilor, să se strângă. 
2. Şi luând cu sine pe sora sa Arsinoe, a mers până la locurile cele dinspre Rafia, unde erau tăbărâţi cei care erau cu Antioh. 
3. Iar un oarecare Teodot, gândind să facă viclenie, a luat cei mai viteji ostaşi ai lui Ptolomeu, care mai înainte fuseseră supuşi lui, şi a pornit noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca să-l omoare el singur şi în acest chip să se risipească războiul. 
4. Ci pe acesta l-a scăpat Dositei, cel care se zicea al lui Drimilus, care de neam era iudeu, dar după aceea şi-a schimbat legea şi s-a înstrăinat de la dogmele părinteşti; acesta a pus să se culce în cortul regelui un necunoscut, căruia i s-a întâmplat ceea ce era să pătimească regele. 
5. Iar după aceea, făcându-se război mare şi izbânda fiind de partea lui Antioh, Arsinoe umbla şi ruga pe ostaşi cu jale şi cu lacrimi, cu părul despletit, ca şi pe sine şi pe pruncii săi şi pe femeile sale, bărbăteşte să le ajute, făgăduind că celor care vor birui, fiecăruia va da două mine de aur. 
6. Şi aşa s-a întâmplat că mulţi vrăjmaşi au pierit în lupte şi mulţi au fost robiţi. 
7. Zădărnicind această uneltire, Ptolomeu a socotit să meargă în cetăţile cele mai de aproape, ca să le mângâie, şi după ce a făcut aceasta şi a împărţit daruri capiştilor, a făcut pe cei supuşi ai săi să fie cu inimă bună. 
8. Iar Iudeii au trimis la el din marele sfat si dintre cei mai de frunte, ca să i se închine şi să-i ducă daruri şi să-i facă urări pentru cele ce s-au petrecut; dar s-a întâmplat că şi el tocmai avea de gând să meargă către ei. 
9. Şi după ce s-a dus la Ierusalim, a jertfit prea marelui Dumnezeu şi a dat daruri şi semne de cinstire locului. 
10. Şi venind la templu şi cu sârguinţă şi cu bună cuviinţă minunându-se şi mirându-se de rânduiala cea bună a templului Domnului, a gândit să se sfătuiască, să intre în el. 
11. Iar când i s-a spus că nu se cuvine a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoţilor, fără numai arhiereului, care pe toţi povăţuieşte, ci şi acestuia o dată în an, el nicidecum n-a vrut să asculte. 
12. Ci măcar de s-a şi citit înaintea lui legea, tot n-a renunţat a intra, zicând că trebuie să intre, şi măcar că ei sunt lipsiţi de această cinste, "eu nu trebuie să fiu lipsit", şi i-a întrebat pentru ce, intrând el prin tot templul Domnului, nimeni din cei care erau acolo nu l-a oprit. 
13. Şi un oarecare, fără să gândească, a zis: "Rău s-a făcut aceasta; iar el a voit să ştie din care pricină nu trebuie să intre cu voia sau fără voia lor? 
14. Iar preoţii, cu toate veşmintele îmbrăcaţi, căzându-i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s-a întâmplat şi să întoarcă pornirea răului năvălitor, de strigare cu plâns umplând templul Domnului, iar cei care erau în cetate, tulburându-se, au sărit cuprinşi de groază, neştiind ce se face. 
15. Şi fecioarele cele închise în cămări, împreună cu mamele ce le-au născut, s-au pornit, şi cu cenuşă şi cu praf presărându-şi capetele, au umplut uliţele de suspinuri şi de plânsete. 
16. Şi cele care se închiseseră de curând în cămările lor de nuntă, aşa cum erau găsite, lăsând ruşinea ce li se cuvenea, degrabă au alergat în cetate. 
17. Iar mamele şi doicele lăsând pruncii cei de curând născuţi, încoace şi încolo, unele prin case, altele prin uliţe fără de opreală se adunau la prea marele locaş. 
18. Şi de multe feluri era rugăciunea celor care se adunaseră, din pricina lucrurilor fără de cuviinţă pe care încerca regele să le facă. 
19. Şi împreună cu aceştia, cetăţenii luând îndrăzneală, nu-l sufereau să plinească planul din gândul lui; ci au strigat să se pornească la arme, şi bărbăteşte pentru legea părintească să moară, şi mare zarvă au făcut în sfânta cetate. 
20. Şi cu greu preoţii şi bătrânii l-au înduplecat şi s-au întors iarăşi la locul lor de rugăciune. 
21. Şi mulţimea ca şi mai înainte aştepta rugându-se; iar bătrânii, care erau cu regele, în multe chipuri ispiteau, ca să mute gândul lui cel semeţ de la planul ce-l gândise. 
22. Iar el mai îndrăzneţ făcându-se, lăsând toate, se gătea să intre, ca să săvârşească cele ce mai înainte a zis. 
23. Văzând acestea şi cei care erau cu regele, s-au întors să se roage cu ai noştri Celui care are toată puterea, ca acelor care erau acolo să le ajute şi să nu treacă cu vederea această faptă fără de lege şi semeaţă. 
24. Şi strigarea cea necontenită şi plină de durere a mulţimii care se adunase s-a făcut strigăt neînchipuit, 
25. Încât părea că nu numai oamenii, ci şi pereţii şi pământul întreg strigă, toţi vrând mai degrabă moartea decât pângărirea locului sfânt.