CAPITOLUL 2
Rugăciunea lui Simon arhiereul şi a celorlalţi Iudei;
pedeapsa lui Ptolomeu şi însănătoşirea lui.
1. Iar Simon arhiereul, îngenunchind înaintea templului
şi cu cuviinţă întinzându-şi mâinile, s-a rugat
aşa:
2. "Doamne! Doamne, Împăratul cerurilor şi
Stăpânul a toată făptura, Cel sfânt între sfinţi, singur
stăpânitor, atotţiitor, caută spre noi, cel care suntem
asupriţi de păgânul cel nelegiuit care este înfierbântat de îndrăzneală
şi de putere,
3. Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi
toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe
cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă.
4. Tu pe cei care mai înainte au făcut
strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care intru vitejie
şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut,
aducând peste ei apă nemăsurată.
5. Tu pe Sodomenii cei semeţi şi cuprinşi cu
vădită şi cu nespusă răutate, cu foc şi cu
pucioasă i-ai ars, pildă dându-i urmaşilor.
6. Tu, pe îndrăzneţul Faraon, care pe Israel,
poporul Tău cel sfânt, l-a robit, cu multe şi osebite munci
ispitindu-l, ai arătat puterea Ta.
7. Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea
mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul
Tău cu care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut
întru Tine, Cel care stăpâneşti peste toată făptura,
întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat
pe Tine Cel Atotţiitor.
8. Tu, Împărate, Cel care ai zidit acest pământ
nemărginit şi nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta şi ai
sfinţit locul acesta spre numele Tău, Tu, Cel care nu ai
trebuinţă de nimic şi l-ai preamărit cu strălucita arătare,
înălţându-l spre slava marelui şi preacinstitului Tău nume.
9. Şi, iubind casa lui Israel, ai făgăduit
că oricând, abătându-ne noi de la Tine, ne va cuprinde strâmtorarea
şi venind în locul acesta să ne rugăm, vei asculta
rugăciunea noastră.
10. Şi cu adevărat credincios şi
adevărat eşti, că de multe ori, când erau în nevoie
părinţii noştri, întru smerenia loz le-ai ajutat şi i-ai
izbăvit de mari nevoi.
11. Iată dar acum, împărate sfinte, pentru
păcatele noastre cele multe si mari, ne asuprim şi suntem supuşi
vrăjmaşilor noştri şi părăsiţi întru
neputinţe.
12. Şi într-această cădere a noastră,
îndrăzneţul şi nelegiuitul acesta se nevoieşte ca să
ocărască locul cel sfânt, pe care l-ai ales pe pământul acesta
numelui Tău celui slăvit.
13. Că locaşul Tău este cerul cerului, la
care oamenii nu se pot apropia; dar Tu ai binevoit, întru slava Ta, să
sfinţeşti locul acesta pentru poporul Tău Israel.
14. Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin
necuraţii aceştia, nici ne pedepsi pe noi, prin cei
nelegiuiţi, ca să nu se laude cei fără de lege întru
mânia lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând:
"Noi am călcat casa sfinţeniei, cum se calcă locaşul
urâciunilor".
15. Şterge păcatele noastre şi risipeşte
greşelile noastre şi arată mila Ta în ceasul acesta,
degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale şi pune
laudă în gura celor care au căzut şi s-au zdrobit cu sufletele,
fă-ne nouă pace".
16. Iar atotvăzătorul Dumnezeu, Cel decât toate
mai sfânt, întru sfânt locaşul Său auzind rugăciunea cea
după lege făcută, pe semeţul şi
îndrăzneţul acela trufaş, foarte l-a lovit,
17. Încoace şi încolo clătinându-l pe el, cum se
clatină trestia de vânt, încât zăcea pe pământ neputând face
nimic şi era cu mădularele slăbănoage şi nici a
grăi nu putea, cu dreaptă judecată fiind certat.
18. Deci prietenii şi păzitorii trupului lui
văzând acea iute bătaie care l-a apucat, temându-se ca să nu fie
lipsit de viaţă, degrabă l-au scos afară,
spăimântaţi de nespusă frică.
19. Iar după câtăva vreme, trezindu-se, nicidecum
nu s-a pocăit după acea bătaie, ci cuvinte amare şi
îngrozitoare grăind, s-a dus.
20. Şi sosind în Egipt şi adăugând
răutăţile cu ajutorul tovarăşilor celor
lepădaţi de toată dreptatea, pe care mai înainte i-am
arătat,
21. Nu s-a îndestulat numai cu acele nenumărate
nelegiuiri, ci şi la atâta îndrăznire a venit, încât în toate locurile
grăia blesteme asupra poporului şi mulţi din prieteni,
văzând gândul regelui, căutau să-i facă voia.
22. Că îşi pusese în gând regele ca asupra
poporului iudeu să dea hulă, şi ridicând la turnul cel de
lingă curte stâlp, a săpat pe el scrisoare,
23. Ca niciunul din cei care nu aduc jertfă să nu
intre în templele lor şi toţi Iudeii să fie scrişi de-a
valma cu poporul de rând şi să fie trecuţi la un loc cu
băştinaşii; iar cei care ar răspunde împotrivă, cu
sila luându-i, să-i omoare.
24. Pe cei înscrişi să-i însemne cu foc, cu semnul
lui Dionisie, încrustându-le pe trup frunză de iederă şi
trecându-i astfel în rândul celor care au dreptul să fie
cruţaţi.
25. Însă ca să nu se vadă cum că tuturor
este vrăjmaş, a scris dedesubt: "Că de vor voi unii
dintre ei să petreacă între cei care sunt aleşi spre slujbele
jertfelor, aceştia să aibă aceleaşi drepturi ca şi Alexandrinii".
26. Deci unii din cetate, urând rânduielile bunei
credinţe ale cetăţii, lesne s-au dat pe sine, ca şi cum
mare cinste ar dobândi petrecerea ce vor avea cu regele.
27. Iar cei mai mulţi, cu vitejesc suflet
întărindu-se, nu s-au despărţit de buna credinţă,
ci, cu bani răscumpărându-şi viaţa, fără de
frică se nevoiau a scăpa de la înscriere, bună nădejde
având că le va veni apărare.
28. Şi de cei care se depărtau de la ei se
scârbeau şi ca pe nişte vrăjmaşi neamului lor ii judeca
şi îi lipsea de petrecerea cea de obşte şi de ajutor.
|