|
CAPITOLUL 3
Ptolomeu Filopator porunceşte pierzarea a toată suflarea din
Iuda.
1. Înţelegând acestea necredinciosul, atât s-a
mâniat, încât s-a înfuriat nu numai pe Iudeii care locuiau în Alexandria, ci
şi celor din ţară se împotrivea cu mai multă
străşnicie şi a poruncit ca degrabă să-i
strângă pe toţi la un loc şi cu moarte grea să-i
omoare.
2. Şi acestea gătindu-se, veste rea asupra
Iudeilor s-a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se
da prilej a-şi împlini voia, oprindu-i de la legile lor.
3. Iar Iudeii în tot timpul păstrau dragoste şi
credinţă regilor şi fiindcă ei se temeau de Dumnezeu
şi umblau în legea Lui, se osebeau prin mâncărurile lor şi
pentru aceasta erau urâţi de unii, dar pentru că cinsteau pe
Dumnezeu cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte,
împodobindu-şi petrecerea lor, tuturor oamenilor erau
plăcuţi.
4. Buna vieţuire a neamului iudeu care la toţi era
vestită, acei străini de neam nici într-un chip nu au socotit-o;
iar osebirea închinăciunii şi a mâncărurilor o vesteau, zicând
că nici de rege, nici de puteri nu ascultă oamenii aceştia, ci
sunt răi la inimă şi foarte împotrivitori lucrurilor şi
mare defăimare au aţâţat.
5. Iar Elinii din cetate, nefiind cu nimic
nedreptăţiţi de Iudei, văzând acea gâlceavă
neaşteptată şi năvălire fără de veste
asupra oamenilor acestora şi alergături împreună neostenite
făcându-se, a le ajuta nu puteau, că era porunca
domnească.
6. Ci se rugau şi cu greu sufereau gândind că se
vor schimba acestea, deoarece un popor atât de numeros nu putea fi lăsat
fără ajutor, întrucât el nu săvârşise nimic
rău.
7. Iar unii vecini şi prieteni şi
neguţători grăiau pe ascuns unii cu alţii,
făgăduindu-le că le vor fi credincioşi şi cu
toţi dimpreună îi vor apăra şi bucuroşi vor veni
să le ajute.
8. Iar Ptolomeu, pentru că îi mergea bine acum,
semeţindu-se şi necăutând la puterea prea mare a lui Dumnezeu,
ci gândind că pururea acelaşi plan va rămâne, a scris asupra
lor cartea aceasta:
9. "Regele Ptolomeu Filopator, povăţuitorului
de oştire şi ostaşilor celor care sunt în Egipt şi în
orice loc, bucurie şi sănătate şi eu sunt
sănătos şi treburile noastre merg bine.
10. Oştirea noastră cea trimisă în Asia, de
care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia
noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca
nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de
oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria
şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
11. Şi capiştilor celor de prin cetăţi
împărţindu-le venituri multe, mers-am şi la Ierusalim,
suindu-ne să cinstim templul celor necredincioşi, care
niciodată nu încetează de la nebunie.
12. Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră,
însă cu fapta au lucrat vicleneşte, căci vrând noi să
intrăm în templul lor şi cu cuviincioase şi frumoase daruri
să-l cinstim, ei semeţindu-se ca şi mai demult, ne-au oprit a
intra; iar noi am rămas de bună socotinţa noastră.
13. Şi ei n-au simţit puterea noastră cu care
noi ne arătăm către toţi oamenii,
călăuziţi fiind de iubirea faţă de oameni, ei gândul
lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care
numai ei singuri se împotrivesc regilor şi binefăcătorilor lor
şi nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
14. Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi
întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor
neamurilor şi am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
15. Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam
cu ei n-am ţinut vrăjmăşie şi pentru ajutorul ce ne-au
dat şi pentru cele ce le-am încredinţat lor de la început şi
de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de
până acum, am voit cetăţeniei Alexandrinilor să-i
învrednicim şi părtaşi preoţilor celor de-a pururea
să-i facem.
16. Iar ei, împotrivire luând şi, cu răutatea cea
împreună cu ei născută, lepădând binele şi pururea
la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea
nepreţuită cetăţenie, ci încă şi de la cei
puţini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoinţă
se întorc şi cu cuvântul şi cu tăcerea pururea
mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina
vieţuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile
date.
17. Pentru aceea şi cu semne bine adeverindu-ni-se,
că aceştia în tot chipul au gând rău spre noi, şi mai
înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de
veste făcându-se, pe aceşti necredincioşi tainici
vânzători şi barbari, să-i avem vrăjmaşi,
18. Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea
aceasta, pe cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu
pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-aceeaşi
zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier
legaţi, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă
şi de ocară să piară.
19. Că după ce se vor pedepsi toţi
aceştia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor
temeinici întru bunăstare şi mai bună rânduială.
20. Iar oricine va ascunde pe vre-un Iudeu, ori bătrân,
ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui
eu toată casa.
21. Şi cine va spune pe cel care va ascunde, acela va
lua averea celui care va cădea sub vină şi din argintul
domnesc două mii de drahme şi cu slobozenie se va încununa.
22. Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit
şi ars de foc să se facă, încât ia toată firea cea
pieritoare fără de treabă să se socotească în
toată vremea". Aşa a fost scrisă cartea.
|