CAPITOLUL 22
Parabola nunţii fiului de împărat. Dinarul Cezarului. Cea mai
mare poruncă din Lege. Mesia: Fiul şi Domnul lui David.
1. Şi, răspunzând, Iisus a vorbit
iarăşi în pilde, zicându-le:
2. Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a
omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei
poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând:
Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit
ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au
junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
5. Dar ei, fără să ţină seama, s-au
dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
6. Iar
ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au
ucis.
7. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de
mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii
aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este
gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi
pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat
pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni,
şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
11. Iar intrând împăratul ca să privească pe
oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în
haină de nuntă,
12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici
fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de
picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din
afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea
dinţilor.
14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini
aleşi.
15. Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca
să-L prindă pe El în cuvânt.
16. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună
cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti
omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu
şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la
faţa oamenilor.
17. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie
Cezarului sau nu?
18. Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce
Mă ispitiţi, făţarnicilor?
19. Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
20. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi
inscripţia de pe el?
21. Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor:
Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele
ce sunt ale lui Dumnezeu.
22. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L,
s-au dus.
23. În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic
că nu este înviere, şi L-au întrebat,
24. Zicând: Învăţătorule, Moise a zis:
Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe
cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui
său.
25. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel
dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat
pe femeia sa fratelui său.
26. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până
la al şaptelea.
27. În urma tuturor a murit şi femeia.
28. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va
fi femeia? Căci toţi au
avut-o de soţie.
29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă
rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui
Dumnezeu.
30. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu
se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31. Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit
ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
32. "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui
Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul
morţilor, ci al viilor.
33. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de
învăţătura Lui.
34. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor,
s-au adunat laolaltă.
35. Unul dintre ei, învăţător de Lege,
ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
36. Învăţătorule, care poruncă este mai
mare în Lege?
37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot
cugetul tău.
38. Aceasta este marea şi întâia poruncă.
39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi.
40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea
şi proorocii.
41. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat
Iisus,
42. Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
43. Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El
Domn? - zicând:
44. "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta
Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut
picioarelor Tale".
45. Deci dacă David Îl numeşte pe El domn,
cum este fiu al lui?
46. Şi nimeni nu putea să-I răspundă
cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L
mai întrebe.
|