|
CAPITOLUL 15
Pildele: Oaia cea pierdută, despre drahma cea pierdută şi
despre fiul risipitor.
1. Şi se apropiau de El toţi vameşii
şi păcătoşii, ca să-L asculte.
2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând:
Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi
mănâncă cu ei.
3. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:
4. Care om dintre voi, având o sută de oi şi
pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în
pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o
găseşte?
5. Şi găsind-o, o pune pe umerii săi,
bucurându-se;
6. Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi
vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit
oaia cea pierdută.
7. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai
multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie
de pocăinţă.
8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o
drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu
caută cu grijă până ce o găseşte?
9. Şi găsind-o, cheamă prietenele şi
vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am
găsit drahma pe care o pierdusem.
10. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui
Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.
11. Şi a zis: Un om avea doi fii.
12. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui
său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el
le-a împărţit averea.
13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel
mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi
acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut
foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă
lipsă.
15. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii
acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale
să păzească porcii.
16. Şi dorea să-şi sature pântecele din
roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i
dădea.
17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi
argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier
aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu
şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea
ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul
tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său.
Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său
şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe
grumazul lui şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer
şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul
tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale:
Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi
şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în
picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat
şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat,
pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se
veselească.
25. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când
a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi
jocuri.
26. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat
ce înseamnă acestea.
27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit,
şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat,
pentru că l-a primit sănătos.
28. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar
tatăl lui, ieşind, îl ruga.
29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui
său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată
n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied,
ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a
mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel
îngrăşat.
31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna
eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne
bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat,
pierdut era şi s-a aflat.
|