CAPITOLUL 2
Iudeii sunt tot atât de plini de păcate ca şi păgânii.
1. Pentru
aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt
de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi
te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care
judeci.
2. Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este
după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.
3. Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe
cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei
scăpa de judecata lui Dumnezeu?
4. Sau dispreţuieşti tu bogăţia
bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a
îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui
Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5. Dar după învârtoşarea ta şi după
inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a
arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6. Care va răsplăti fiecăruia după
faptele lui:
7. Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă
în faptă bună, caută mărire, cinste şi
nestricăciune,
8. Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun
adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi
furie.
9. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om
care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al
elinului;
10. Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele:
iudeului mai întâi, şi elinului.
11. Căci nu este părtinire la Dumnezeu!
12. Câţi, deci, fără lege, au
păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au
păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.
13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la
Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.
14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire
fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi
lege,
15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile
lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin
judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi
apără,
16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos,
după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
17. Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te
reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu,
18. Şi cunoşti voia Lui şi ştii să
încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege,
19. Şi eşti încredinţat că tu eşti
călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,
20. Povăţuitor celor fără de minte,
învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul
cunoştiinţei şi al adevărului,
21. Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine
însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să
nu furi - şi tu furi?
22. Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti
adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti
idolii, furi cele sfinte?
23. Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe
Dumnezeu, prin călcarea legii?
24. "Căci numele lui Dumnezeu, din pricina
voastră, este hulit între neamuri", precum este scris.
25. Căci tăierea împrejur foloseşte,
dacă păzeşti legea; dacă însă eşti
călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut
netăiere împrejur.
26. Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte
hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare,
socotită ca tăiere împrejur?
27. Iar el - din fire netăiat împrejur, dar împlinitor
al legii - nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii şi
prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege?
28. Pentru că nu cel ce se arată pe din afară
e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este
tăiere împrejur;
29. Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea
împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui
laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.
|