CAPITOLUL 7
Osânda păcatului sub Lege. Lupta între carne şi duh.
1. Oare nu
ştiţi, fraţilor - căci celor ce cunosc Legea vorbesc -
că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el
trăieşte?
2. Căci femeia măritată e legată, prin
lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar
dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea
bărbatului.
3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi
adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit
bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie
adulteră, luând un alt bărbat.
4. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi
murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a
înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu.
5. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor,
care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem
roade morţii;
6. Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în
care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea
Duhului, iar nu după slova cea veche.
7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut
păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta,
dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a
lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege,
păcatul era mort.
9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar
după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;
10. Iar eu
am murit! Şi porunca,
dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.
11. Pentru că păcatul, luând îndemn prin
poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.
12. Deci,
Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă
şi bună.
13. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina
morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a
adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin
poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
14. Căci ştim că Legea e duhovnicească;
dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
15. Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu
săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
16. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că
Legea este bună.
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care
locuieşte în mine.
18. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în
mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în
mine, dar a face binele nu aflu;
19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul
pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac
aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine,
legea că răul este legat de mine.
22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur
de legea lui Dumnezeu;
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege,
luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob
legii păcatului, care este în mădularele mele.
24. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de
trupul morţii acesteia?
25. Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul
nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar
cu trupul, legii păcatului.
|