|
CAPITOLUL 9
Israel cel căzut s-a lepădat. Chemarea neamurilor. Israel cel
adevărat.
1. Spun
adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea
în Duhul Sfânt,
2. Că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea
inimii.
3. Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema
de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după
trup,
4. Care sunt israeliţi, ale cărora sunt înfierea
şi slava şi legămintele şi Legea şi închinarea
şi făgăduinţele,
5. Ai cărora sunt părinţii şi din care
după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat
în veci. Amin!
6. Dar nu aşa că ar fi căzut cuvântul lui
Dumnezeu: căci nu toţi cei din Israel sunt şi
israeliţi;
7. Nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt
toţi fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ţie
urmaşi",
8. Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui
Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi.
9. Căci al făgăduinţei este cuvântul
acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un
fiu".
10. Dar nu numai ea, ci şi Rebeca, având copii gemeni
dintr-unul, Isaac, părintele nostru;
11. Şi nefiind ei încă născuţi şi
nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui
Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care
cheamă,
12. I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui
mai mic",
13. Precum
este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât".
14. Ce vom
zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!
15. Căci grăieşte către Moise: "Voi
milui pe cine vreau să-l miluiesc şi Mă voi îndura de cine
vreau să Mă îndur".
16. Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte,
nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte.
17. Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru
aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea şi
ca numele Meu să se vestească în tot pământul".
18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl
miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte.
19. Îmi vei zice deci: De ce mai dojeneşte? Căci
voinţei Lui cine i-a stat împotrivă?
20. Dar, omule, tu cine eşti care răspunzi
împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De
ce m-ai făcut aşa?
21. Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din
aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste,
iar altul de necinste?
22. Şi ce este dacă Dumnezeu, voind
să-Şi arate mânia şi să facă cunoscută puterea
Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre
pierire,
23. Şi ca să facă cunoscută
bogăţia slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte
le-a gătit spre slavă?
24. Adică pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai
dintre iudei, ci şi dintre păgâni,
25. Precum zice El şi la Osea: "Chema-voi poporul
Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era
iubită;
26. Şi va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi
sunteţi poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui
viu".
27. Iar Isaia strigă pentru Israel : "Dacă
numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării,
rămăşiţa se va mântui.
28. Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va
îndeplini, pe pământ, cuvântul Său".
29. Şi precum a proorocit Isaia: "Dacă Domnul
Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma
şi ne-am fi asemănat cu Gomora".
30. Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau
dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din
credinţă;
31. Iar Israel, urmărind legea dreptăţii, n-a
ajuns la legea dreptăţii.
32. Pentru
ce? Pentru că nu o
căutau din credinţă, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra
poticnirii,
33. Precum este scris: "Iată pun în Sion
piatră de poticnire şi piatră de sminteală; şi tot
cel ce crede în El nu se va ruşina".
|