CAPITOLUL 6
Feriţi-vă de desfrânare şi de nedreptate
1.
Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră
împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu
înaintea celor sfinţi?
2. Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca
lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi
voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?
3. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe
îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?
4. Deci dacă aveţi judecăţi
lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din
Biserică, ca să vă judece.
5. O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare,
între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între
frate şi frate?
6. Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta
înaintea necredincioşilor?
7. Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru
voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine
strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?
8. Ci voi înşivă faceţi strâmbătate
şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!
9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor
moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă
amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli,
nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
10. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici
batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu.
11. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar
v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat
în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.
12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de
folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de
ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru
bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare,
ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia
şi pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt
mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi
face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte
de desfrânate este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice
Scriptura - cei doi un singur trup".
17. Iar
cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi
de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în
afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării
păcătuieşte în însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu
al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu
şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu
preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în
duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
|