|
CAPITOLUL 4
Sfinţii cunosc slava lui Dumnezeu şi nădejdea în ea îi
întăreşte a birui toate suferinţele.
1. De aceea,
având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem
nădejdea,
2. Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii,
neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci
făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului
faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui
Dumnezeu.
3. Iar dacă Evanghelia noastră este încă
acoperită, este pentru cei pierduţi,
4. În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile
necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei
lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu.
5. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci
pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru
Iisus.
6. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis:
"Strălucească, din întuneric, lumina" - El a
strălucit în inimile noastre, ca să strălucească
cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos.
7. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să
se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi
nu de la noi,
8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi;
lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;
9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi;
doborâţi, dar nu nimiciţi;
10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca
şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.
11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre
moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în
trupul nostru cel muritor.
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi
viaţa.
13. Dar având acelaşi duh al credinţei, -
după cum este scris: "Crezut-am, pentru aceea am şi
grăit", - şi noi credem: pentru aceea şi
grăim,
14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne
va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa
împreună cu voi.
15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca,
înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi
mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.
16. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă
omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se
înnoieşte din zi în zi.
17. Căci necazul nostru de acum, uşor şi
trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură,
slavă veşnică covârşitoare,
18. Neprivind
noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele
ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt
veşnice.
|