CAPITOLUL 7
Pavel laudă ascultarea corintenilor şi se bucură de
dragostea lor.
1. Având deci
aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne
curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului,
desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
2. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am
nedreptăţit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am
înşelat pe nimeni.
3. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am
spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună
să murim şi împreună să trăim.
4. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi!
Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de
bucurie!
5. Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul
nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul:
din afară lupte, dinăuntru temeri.
6. Dar
Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea
lui Tit.
7. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea
cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa
voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult
să mă bucur.
8. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare,
nu-mi pare rău, deşi îmi părea rău; căci văd
că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a
întristat.
9. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi
întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre
pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu,
ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către
noi.
10. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce
pocăinţă spre mântuire, fără părere de
rău; iar întristarea lumii aduce moarte.
11. Că iată, însăşi aceasta, că
v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a
adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi
teamă şi dorinţă şi râvnă şi
ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă
sunteţi curaţi în acest lucru.
12. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza
celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost
nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră
pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
13. De aceea, ne-am mângâiat; dar pe lângă mângâierea
noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui
Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a
tuturor.
14. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu
ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci precum toate vi le-am
grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit
s-a făcut adevăr.
15. Şi inima lui este şi mai mult la voi,
aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi
primit cu frică şi cu cutremur.
16. Mă bucur că în toate pot să mă
încred în voi.
|