|
FUNDAMENTELE TRINITARE
ALE ICOANEI
Asumându-ne rigoarea
“stiintei sacre” (cf. Sf. Toma) trebuie sã cunoastem dintru început miezul
abordãrii teologice a icoanei, care este structurat pe douã planuri: triadologic si hristologic. Din punctul de vedere al primului icoana este
semnificativã si legitimatã prin însesi teologia trinitarã crestinã. Dupã cum
se stie, aceasta a fost edificatã în contextul marilor dezbateri din perioada
primelor Sinoade ecumenice. Fãrã a insista asupra doctrinelor sinodale vom
evidentia punctele esentiale ale doctrinei trinitare elaborate în acest context
cu referire la teologia icoanei.
Dupã cum subliniazã
diaconul Ioan Icã jr. într-unul din studiile sale studiul sãu, pericolul cel
mai mare pe care l-a avut si-l are de înfruntat teologia crestinã este ruperea
echilibrului dintre persoanele Sfintei Treimi si natura divinã. Exact în acest
cadru se înscrie problema icoanei. Christoph Schönborn aratã în primul capitol
al lucrãrii sale “Icoana lui Hristos”, “nodul gordian” al relationãrii icoanei
cu teologia trinitarã îl reprezintã conceptul de “chip”. Existã mai multe
pasaje biblice care vorbesc despre Fiul ca si chip al Tatãlui: “El este chipul
Dumnezeului Celui nevãzut” (Col 1, 15); “Cel care m-a vãzut pe Mine a vãzut pe
Tatãl” (Ioan 14,9), s.a.. Problema care se pune cu referire la notiunea de
chip, fost suscitatã de erezia lui Arie: dacã Fiul este chip (icoanã) al
Tatãlui, atunci nu cumva Fiul este inferior Celui Care L-a nãscut? Interpretând
exagerat de personal atât filozofia greacã cât si teologia crestinã Arie percepea,
fãrã o întelegere profundã a naturii divine comunã celor trei Ipostasuri,
persoana Fiului ca fiind inferioarã celei a Tatãlui tocmai din cauzã cã nu era
decât un chip (în-chipuire) al Acestuia. Am afirmat locul minor pe care îl
detinea conceptul de naturã divinã în
gândirea lui Arie. Prin aceasta mãrturisim cã doar o întelegere adecvatã a
acestuia ne poate permite depãsirea arianismului. Chiar dacã existã diferente
notabile, din punct de vedere functional între cele trei Persoane ale Sfintei
Treimi, natura unicã le conferã deplina
egalitate. Nici Fiul nu este subordonat si inferior Tatãlui, la fel cum
nici Tatãl nu poate fi, sub nici o formã, inferior unuia din celelalte douã
Ipostasuri. În acest context caracterul creat al Fiului, afirmat mai mult sau
mai putin explicit de arieni, pare absurd. Iatã ce afirmã despre aceasta
Sfântul Atanasie cel Mare: “Asadar, trebuie sã privim însusirile Tatãlui ca sã
recunoastem dacã chipul este al Lui. Tatãl este Vesnic, Nemuritor, Puternic,
Luminã, Împãrat, Rege, Atotputernic, Dumnezeu, Domn, Creator si Fãcãtor. Toate
acestea trebuie sã fie si în chip, încât cel care a vãzut pe Fiul sã vadã într-adevãr pe Tatãl (Ioan 14, 9).
Dimpotrivã, dacã, dupã cum cred arienii, Fiul este creat, si nu vesnic, atunci
El nu este chipul adevãrat al Tatãlui, dacã nu le este rusinesã spunã cã Fiul
se numeste chip chiar dacã nu e de o
fiintã cu Tatãl, ci numai se numeste asa”[47][47]. Conceptul de chip nu implicã, deci,
inferioritatea Fiului fatã de Tatãl. Cãci, cum aratã în chip fericit acelasi
Christoph Schönborn, “prin revelarea tainei Sfintei Treimi s-a dezvãluit o nouã
dimensiune a chipului”[48][48]. Autorii elaborãrii în sensul unei depline
clarificãri a acestei doctrine despre chip sunt Sfintii Atanasie cel Mare si
Grigorie de Nazianz. Ultimul stabileste o corelatie decisivã între chip si
fiinta divinã: “Îl numim chip pentru cã el este de aceeasi fiintã (cu Tatãl) si
pentru cã vine de la Tatãl, si nu Tatãl de la El. Într-adevãr, firea chipului
este aceea de a fi imitarea arhetipului si a aceluia al cãrui chip se spune cã
este. Numai cã aici este ceva mai mult. Cãci acolo este chipul nemiscat a ceva
miscãtor; aici însã este chip viu al Celui viu, si având neschimbarea mai mult
decât Set fatã de Adam si tot ceea ce se naste fatã de cel care naste. Fiindcã
aceasta este într-adevãr firea celor simple: nu cumva sã semene cu unul si sã
se deosebeascã de altul, ci întregul este chipul întregului, mai mult, este
acelasi si nu o asemãnare”[49][49]. În aceastã ordine de idei Schönborn este
îndreptãtit sã afirme cã, “conceptul de chip este analog; nu-l putem aplica lui
Dumnezeu si creatiei fãrã sã acentuãm în acelasi timp diferenta. În sfera lumii
create, între chip si model neasemãnarea este întotdeauna mai mare decât
asemãnarea. În natura absolut simplã a lui Dumnezeu, chipul si modelul sunt în
mod desãvârsit una”[50][50].
Ce legãturã are aceastã
dezbatere teologicã cu doctrina icoanei? În mod analogic, la fel cum Fiul este
“chip” al Tatãlui si icoana este “chip” al Fiului. Astfel, icoana este legitimatã
de teologia trinitarã, mai exact de iconomia relatiilor dintre Tatãl si Fiul.
Totusi, ne putem întreba este oare comensurabilã relatia dintre Tatãl si Fiul
cu aceea dintre icoanã si prototipul reprezentat? Iatã o întrebare la care
orice rãspuns poate pãrea pripit. Proiectare “simbolicã” a teologiei trinitare
asupra teologiei icoanei poate pãrea artificialã. Si totusi ea este legitimã.
Dar aceastã legitimitate provine din dimensiuna hristologicã atât a
triadologiei cât si a iconografiei.
|