|
Dacã în anii 60-70 aproape nimeni nu
ar fi luat în serios un studiu referitor la specificul literar al
Bibliei, pe considerent cã aceastã carte tine strict de sfera
religiosului, în ultimele decenii, mai cu seamã dupã
aparitia unor lucrãri scrise de cãtre T.R. Henn, Northrop Frye,
Stephen Prickett si Robert Alter, multi cercetãtori si critici literari
au început sã studieze textul Scripturii dintr-o
perspectivã mai putin obisnuitã. Sigur cã abordarea
Bibliei din punct de vedere literar întâmpinã,
încã dintru început, dificultãti de substantã.
Mai întâi cã avem de a face nu atât cu o carte,
cât cu o bibliotecã întreagã, scrisã pe
parcursul câtorva secole; apoi, este imposibil sã vorbim, aici,
despre o unitate a stilului, chiar si a limbii; în fine, dar nu în
ultimul rând - si aceasta este o altã ipotezã de demonstrat
-, pentru cã de îndatã ce intrã în câmpul
literelor, Biblia pretinde, pânã si într-un spatiu aparent
neutru (13), mãrturisiri de credintã: nu putem sustine un
asemenea demers, pânã la urmã exegetic, fãrã
a preciza de la bun început ce reprezintã literatura.
Ne propunem sã
discutãm, în cele ce urmeazã, raportul dintre Biblie si
literaturã din punct de vedere teoretic. La o consultare chiar si
superficialã a bibliografiei de specialitate se poate constata prezenta,
în rândul specialistilor, a cel putin douã mari curente de
opinie: unul, conform cãruia Biblia apartine
literaturii; si un altul, dupã care Biblia este literaturã.
|