a. O
modalitate de substituire a familiei si a rolului conjugal în desãvârsirea mântuirii este revitalizarea cultelor pãgâne ale fertilitãtii. Legitimitatea sexualitãtii si a eroticului în Teologia feministã
o oferã religiile politeiste din spatiul canaanit, care le gãsim expuse în
Vechiul Testament. În viziunea feministelor aceste culte nu trebuiesc
condamnate, deoarece ele oferã de fapt fetele ascunse ale unei religii
matriarhale, pierdute în istorie, dar care au rãmas în subconstientul istoriei
lumii. Lupta împotriva cultului erotic (al fertilitãtii) din religiile
canaanite (cultele lui Baal si Astartea), proferatã de cãtre profeti, nu ar fi
altceva decât lupta lui Iahve sau El împotriva matriarhalismului. “Monoteismul
– zice Susanne Heine – nu a fost în Israel, în perioada pre-exilicã un lucru de
la sine înteles (…). Putem afirma prin exemple acest lucru: pe de o parte se
poate sublinia cât de dominante erau
cultele canaanite între evrei, pe de altã parte acestei dominante îi corespunde
apãrarea vehementã de mai târziu.”[iii][iii]
Astfel se încearcã sã se arate de cãtre aceastã teoloagã cã chiar în rândul
profetilor vechi-testamentari practica
sexualã era o realitate. De exemplu, Oseea primeste de la Dumnezeu porunca de a
se cãsãtori cu o desfrânatã (Oseea 1,2); Ieremia vede poporul ca pe o
desfrânatã, care s-a destrãbãlat “pe toti muntii înalti si pe sub tot copacul
umbros"(Ieremia 3, 6-9). Aceastã practicã a desfrâului ar fi fost, dupã
ea, parte integrantã dintr-un cult, în care sexualitatea era consideratã
centralitatea actului de venerare, dintr-o vreme în care se mai pãstrau încã
rãmãsitele matriarhale. Ulterior El ar fi desfiintat aceste culte, lupta finalã
dându-se pe muntele Carmel sub conducerea lui Ilie din Tesba Galaadului.[iv][iv]
De aceea, orientarea Teologiei
Feministe spre reanimarea sexualitãtii în cultul poporului evreu ar fi în
optica lui S. Heine o revenire la o normalitate,
anume descoperirea femininului din viata religioasã si din divin. Practica
eroticã este de fapt acea reîntoarcere la traditia poporului evreu, care
trebuie sã elibereze de complexe religia crestinã contemporanã, intratã se pare
în impas. “Practica culticã a erosului
era o împlinire sacralã, si nu simplu ceva imoral, asa cum se lasã sã se creadã
în mod superficial. Erosul si viata tâsnesc dintr-un izvor de putere, în care
se oglindeste Numen-un divin”.[v][v]
Aceastã sursã de putere, care fundamenteazã viata în plenitudinea ei, se axeazã
pe trei teme erotice: hierogamia, prostitutia culticã si deflorarea ritualã[vi][vi],
care fac ca reconstituirea acestei realitãti primare sã se poatã realiza. Totul
vrea sã conveargã spre a cea “freie Liebe” (iubire liberã), pe care cultele
matriarhale o profesau.
Cultul zeitelor Anath si
Asherat, dupã Heine, ar putea astãzi sã aducã "înlãturarea traditiei cu
privire la dominarea masculinã asupra trupului (n.n. femeii)",[vii][vii]
ceea ce ar constitui baza primirii unei noi valente în problematica
raporturilor inter-umane. Erosul poate si trebuie sã devinã forta de distrugere
a conventionalului masculin. "Erosul - zice ea - depãseste granitele
eului, ale unicitãtii persoanei, granitele ordinii si ale conventiei sociale,
granitele pudicitãtii."[viii][viii]
Prin aceastã nouã religie, bazatã pe redescoperirea cultelor pãgâne s-ar putea
trece la o eticã mult mai permisivã decât “morala crestinã atât de rigidã”[ix][ix]
Din aceastã expunere putem
concluziona cã de fapt argumentele biblice sunt trunchiat luate pentru a
justifica aceste idei. În cazul lui Oseea sau a lui Ieremia de fapt nu este
vorba de o înclinare a spre cultele canaanite, deoarece se stie cã supãrarea
profetilor pleca tocmai de la faptul cã poporul evreu uitase pe Iahve, ca unica
divinitate realã si “desfrânase” cu idolii deserti. În al doilea rând relatia
spiritualã de tip conjugal dintre Iahve si popor nu duce cu gândul la un hieros gamos din vremurile strãvechi, ci
prezintã aceastã legãturã ca pe ceva foarte intim în planul divin. Dumnezeu
este ca un tatã sau un sot pentru acest neam, ocrotindu-l si conducându-l în
istorie pentru a pãstra firul revelational intact si nealterat.
Ceea ce se propune pentru a
recupera ideea de erotic este de fapt o alterare a ei si o deviere în partea
trupescului. Erosul poate fi recuperat din punct de vedere ortodox numai prin
acceptarea omului ca persoanã integralã, cu trup si suflet în permanent dialog.
Trupul nu se condamnã, dar nici nu se singularizeazã în fata lumescului,
deoarece atunci religia nu-si mai împlineste misiunea ei redatã prin etimologia
cuvântului: aceea de a lega pe om de
Dumnezeu. Nici Dumnezeu ne se coboarã la dimensiunea trupescului, ci omul în
totalitatea lui este înãltat la sfera comuniunii cu transcendentul, în care
ambele pãrti ale umanului sunt afirmate. Nu putem crea o religie pe baza unui
pãgânism al fertilitãtii deoarece atunci trebuie sã acceptãm nu doar latura
eroticã-culticã, ci si pe cea sacrificialã-sângeroasã (cum este cazul
sacrificiilor umane cãtre Moloh). Ori acest lucru este de neacceptat.
|