Pozitia ortodoxã fatã de familie si viatã sexualã.

            Familia din punct de vedere ortodox nu poate ajunge la drama, pe care o expune Teologia Feministã, deoarece baza de plecare, pentru alcãtuirea si sustinerea ei, este cu totul alta. Dacã feminismul, cu latura lui teologicã, pleacã în realizarea cãsãtoriei de la latura socialã, ea fiind consideratã ca un acord social între oameni, Teologia Ortodoxã o vede permanent prin prisma lui Dumnezeu. Accentul cade aici nu pe considerente umane, ci pe vointa divinã, cãci “ce a unit Dumnezeu, omul sã nu despartã”(Mt. 19,6). Familia devine astfel o “micro-ecclesiae”, în care oamenii se unesc pentru a se aduce unul pe celãlalt jertfã lui Dumnezeu si pentru a-si oferi unul altuia jertfa iubirii. “Traditia orientalã –zice Paul Evdokimov – asociazã astfel în natura lor profundã  comunitatea Bisericii cu comunitatea conjugalã. Ea le vede încã sub forma nediferentiatã a «începutului»: în Paradisul pãmântesc misterul Bisericii si comuniunea primului cuplu uman nu sunt decât una si aceeasi realitate. Prima celulã conjugalã coincide cu prima bisericã si manifestã esenta comunitarã dintre Dumnezeu si om”.[xvii][xvii] Deci relatia inter-umanã are la bazã comuniunea dintre om si Dumnezeu si nu simplu o empatie între oameni sau o simplã afectivitate efemerã.

            Noul Testament se în planul minunilor, pe care Hristos le face în vederea reabilitãrii creatiei, cu minunea de la Cana Galileii, ca o reconsiderare a raportului dintre bãrbat si femeie. Bucuria minunii face ca cei doi miri sã fie pãrtasi egali la iubirea Celui care fãcuse pentru ei minunea. Deci nu veselia erotismului face ca nunta din Cana Galileii sã rãmânã în istoria mântuirii, ci bucuria unei “împãrtãsiri” din vinul minunii, care apropie mult ideea de cãsãtoria de cea de bisericã, asa cum observã Sfântul apostol Pavel (Efeseni 5, 23-31). ”Cele douã persoane, unite într-o singurã fiintã, nu sunt decât o imagine concretã a Bisericii, «pluralitate de persoane unite într-un singur corp»”.[xviii][xviii] Aspectul ecclezial face ca legãtura matrimonialã sã primeascã dimensiunile unei micro-biserici, a unei comuniuni în care sã existe toate normele necesare unei biserici: Divin, jertfã si jertfitor. Divinul este prezenta lui Dumnezeu în harul tainei, jertfa o constituie darul iubirii, zestrea spiritualã, pe care o aduc mirii în fata sfântului altar iar sacerdotii sau jertfitorii sunt cei doi angajati în acest serviciu divin. În cadrul ecclezial al nuntii, spatiul se deschide spre comuniune. Pãrintele profesor Ilie Moldovan extinde aspectul ecclezial la dimensiunea cosmosului, unde iubirea dintre cei doi se rãsfrânge asupra lumii, modelând prin harul primit sacralitatea ei. “Ecclesia trinitarã se oglindeste în ecclesia domestica … trecerea de la comuniunea divinã la comuniunea umanã se face în Hristos, consubstantial cu Tatãl si cu Duhul, în divinitatea Sa, consubstantial cu noi în umanitatea Sa”.[xix][xix]

Expresia eccleziologicã din cadrul familiei se reveleazã si în raportul comunional dintre soti, care corespunde celui sobornicesc din Bisericã. Prin aceasta de eliminã “acelsubordinationism medieval”[xx][xx], în care dupã modelul divin (un Dumnezeu în ceruri sus), se prezenta si societatea (un rege pentru tarã – pater terrae; un nobil pe pãmânt si un tatã/cap în familie – pater familiae).

În al doilea rând, aspectul bisericesc din cadrul familiei se demonstreazã prin faptul cã, precum în Bisericã se modeleazã caractere religioase, si în familie sunt formate caractere personale, care se deschid spre Dumnezeu. De fapt, actiunea subversivã, care loveste în familie, pleacã de la acest fapt incontestabil: câtã vreme familia va fi stabilã si religioasã, câtã vreme iubirea dintre sotii familiei va fi puternicã, tara si societatea va avea personalitãtii, care nu vor putea fi transformate în indivizi, usor de condus. Dar în momentul în care familia se va dezmembra societatea va avea indivizi dezaxati de la valorile personalitãtii, si deci va putea foarte usor sã conducã aceastã masã.

În al treilea rând, Biserica este locul în care iubirea de aproapele se realizeazã plenar iar familia este, de asemenea, aceastã iubire în miniaturã, pe care o realizeazã între membrii ei si fatã de ceilalti, ca o micro-bisericã.

În fine, familia este, asemeni Bisericii, locul în care se realizeazã mântuirea. Sotii nu se cãsãtoresc pentru un scop teluric[xxi][xxi], ci în primul rând pentru mântuirea lor si a copiilor. Sfântul apostol Pavel spune explicit acest lucru: “bãrbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasã si femeia necredincioasã se sfinteste prin bãrbatul credincios” (1 Cor. 7, 14).

Familia deci nu este o asociere de persoane (hetero- sau homosexuale), care sã trãiascã o viatã biologicã, în care Dumnezeu sã fie un apanaj sau o chestiune de estetism etic sau, mai rãu, o justificare eroticã, ci este un templu, în care se slujeste zilnic liturghia iubirii si se aduce euharistia (multumirea) comuniunii în vederea mântuirii. Numai o atare viziune poate oferi un rãspuns la criza care existã astãzi în societate.

[i][i] Este tema asa-zisei teorii a libidoului, care vede în acest impuls fundamentul prioritar al eului vãzut de Freud, ca un «mare rezervor de libido».  Sigmund Freud, Psihanalizã si sexualitate, trad. Leonard Gavriliu, Editura stiintificã, Bucuresti, 1994, p. 25.

[ii][ii] Herrad Schenk, Die feministische Herausforderung. 150 Jahre Frauenbewegung in Deutschland, zweite Auflage, München, 1981, p. 125.

[iii][iii] Susanne Heine, Wiederbelebung der Göttinen? Zur systematischen Kritik einer feministischen Theologie, Vandenhoeck und Ruprecht Verlag, Göttingen, 1987, p. 50.

[iv][iv] Ibidem, p 52.

[v][v] Ibidem, p. 60.

[vi][vi] Ibidem, p. 58.

[vii][vii]  Ibidem, p. 57.

[viii][viii]  Ibidem, p. 65.

[ix][ix] Ibidem, p. 73.

[x][x] Herrad Schenk, Die feministische Herausforderung. 150 Jahre Frauenbewegung in Deutschland, zweite Auflage, München, 1981, p. 127.

[xi][xi] Salvarea prin sex este titlul cãrtii lui Alexandru Dobos, care vrea sã demonstreze cã Existã O soteriologie eroticã, care ar duce la aceeasi finalitate, ca si cea crestinã.

[xii][xii] Sunt reînviate aici vechile pãreri gnostice prezente si la unii sfinti pãrinti, cum cã Adam si Eva ar fi cãzut în pãcat prin sex, nu prin gostarea din fructul oprut.

[xiii][xiii] Walter Schubart, Religion und eros, în rev. “Die neue Zeitung”, Nr.7, Juli, 1985, p. 7.

[xiv][xiv] Lutz von Padberg, New Age und Feminismus. Die neue Spiritualität, Schulte + Gerth Asslar Verlag, Berlin, 1987, p. 80.

[xv][xv] Ibidem, p. 81.

[xvi][xvi] Margo Naslednikov,  Die tantrische Revolution, în rev. “2000. Magazin für neues Bevußtsein” nr. 65, Oktober, 1986, p. 26.

[xvii][xvii] Paul Evdokimov, Înnoirea spiritului. Studii de spiritualitate, trad. Magdalena Mãrculescu-Cojogea, Edit. Pandora, Târgoviste, 1997, p. 205.

[xviii][xviii] Ibidem.  p.212.

[xix][xix] pr.prof. dr. Ilie Moldovan, op.cit, vol.1, p. 18-19.

[xx][xx] Pr. Dr. Emil Jurcan, Duhul Sfânt si provocãrile lumii contemporane, Edit. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Alba Iulia, 1999, p. 310.

[xxi][xxi] S-a obisnuit sã se spunã în manualele scolare de dogmaticã cã scopul nuntii este întreit: nastere si crestere de prunci, ajutor reciproc si remediu contra patimilor, însã aceste scopuri sunt pur pãmântesti, de parcã familia ar avea doar acest rol pe pãmânt. Însã adevãratul si primul scop al familiei este mântuirea membrilor ei, iar celelalte scopuri sunt adiacente.