a. O modalitate de substituire a familiei si a rolului conjugal în desãvârsirea  mântuirii este revitalizarea cultelor pãgâne ale fertilitãtii. Legitimitatea sexualitãtii si a eroticului în Teologia feministã o oferã religiile politeiste din spatiul canaanit, care le gãsim expuse în Vechiul Testament. În viziunea feministelor aceste culte nu trebuiesc condamnate, deoarece ele oferã de fapt fetele ascunse ale unei religii matriarhale, pierdute în istorie, dar care au rãmas în subconstientul istoriei lumii. Lupta împotriva cultului erotic (al fertilitãtii) din religiile canaanite (cultele lui Baal si Astartea), proferatã de cãtre profeti, nu ar fi altceva decât lupta lui Iahve sau El împotriva matriarhalismului. “Monoteismul – zice Susanne Heine – nu a fost în Israel, în perioada pre-exilicã un lucru de la sine înteles (…). Putem afirma prin exemple acest lucru: pe de o parte se poate sublinia cât de  dominante erau cultele canaanite între evrei, pe de altã parte acestei dominante îi corespunde apãrarea vehementã  de mai târziu.”[iii][iii] Astfel se încearcã sã se arate de cãtre aceastã teoloagã cã chiar în rândul profetilor vechi-testamentari  practica sexualã era o realitate. De exemplu, Oseea primeste de la Dumnezeu porunca de a se cãsãtori cu o desfrânatã (Oseea 1,2); Ieremia vede poporul ca pe o desfrânatã, care s-a destrãbãlat “pe toti muntii înalti si pe sub tot copacul umbros"(Ieremia 3, 6-9). Aceastã practicã a desfrâului ar fi fost, dupã ea, parte integrantã dintr-un cult, în care sexualitatea era consideratã centralitatea actului de venerare, dintr-o vreme în care se mai pãstrau încã rãmãsitele matriarhale. Ulterior El ar fi desfiintat aceste culte, lupta finalã dându-se pe muntele Carmel sub conducerea lui Ilie din Tesba Galaadului.[iv][iv]

De aceea, orientarea Teologiei Feministe spre reanimarea sexualitãtii în cultul poporului evreu ar fi în optica lui S. Heine o revenire la o normalitate, anume descoperirea femininului din viata religioasã si din divin. Practica eroticã este de fapt acea reîntoarcere la traditia poporului evreu, care trebuie sã elibereze de complexe religia crestinã contemporanã, intratã se pare în impas.  “Practica culticã a erosului era o împlinire sacralã, si nu simplu ceva imoral, asa cum se lasã sã se creadã în mod superficial. Erosul si viata tâsnesc dintr-un izvor de putere, în care se oglindeste Numen-un divin”.[v][v] Aceastã sursã de putere, care fundamenteazã viata în plenitudinea ei, se axeazã pe trei teme erotice: hierogamia, prostitutia culticã si deflorarea ritualã[vi][vi], care fac ca reconstituirea acestei realitãti primare sã se poatã realiza. Totul vrea sã conveargã spre a cea “freie Liebe” (iubire liberã), pe care cultele matriarhale o profesau.

Cultul zeitelor Anath si Asherat, dupã Heine, ar putea astãzi sã aducã "înlãturarea traditiei cu privire la dominarea masculinã asupra trupului (n.n. femeii)",[vii][vii] ceea ce ar constitui baza primirii unei noi valente în problematica raporturilor inter-umane. Erosul poate si trebuie sã devinã forta de distrugere a conventionalului masculin. "Erosul - zice ea - depãseste granitele eului, ale unicitãtii persoanei, granitele ordinii si ale conventiei sociale, granitele pudicitãtii."[viii][viii] Prin aceastã nouã religie, bazatã pe redescoperirea cultelor pãgâne s-ar putea trece la o eticã mult mai permisivã decât “morala crestinã atât de rigidã”[ix][ix]

Din aceastã expunere putem concluziona cã de fapt argumentele biblice sunt trunchiat luate pentru a justifica aceste idei. În cazul lui Oseea sau a lui Ieremia de fapt nu este vorba de o înclinare a spre cultele canaanite, deoarece se stie cã supãrarea profetilor pleca tocmai de la faptul cã poporul evreu uitase pe Iahve, ca unica divinitate realã si “desfrânase” cu idolii deserti. În al doilea rând relatia spiritualã de tip conjugal dintre Iahve si popor nu duce cu gândul la un hieros gamos din vremurile strãvechi, ci prezintã aceastã legãturã ca pe ceva foarte intim în planul divin. Dumnezeu este ca un tatã sau un sot pentru acest neam, ocrotindu-l si conducându-l în istorie pentru a pãstra firul revelational intact si nealterat.

Ceea ce se propune pentru a recupera ideea de erotic este de fapt o alterare a ei si o deviere în partea trupescului. Erosul poate fi recuperat din punct de vedere ortodox numai prin acceptarea omului ca persoanã integralã, cu trup si suflet în permanent dialog. Trupul nu se condamnã, dar nici nu se singularizeazã în fata lumescului, deoarece atunci religia nu-si mai împlineste misiunea ei redatã prin etimologia cuvântului: aceea de a lega pe om de Dumnezeu. Nici Dumnezeu ne se coboarã la dimensiunea trupescului, ci omul în totalitatea lui este înãltat la sfera comuniunii cu transcendentul, în care ambele pãrti ale umanului sunt afirmate. Nu putem crea o religie pe baza unui pãgânism al fertilitãtii deoarece atunci trebuie sã acceptãm nu doar latura eroticã-culticã, ci si pe cea sacrificialã-sângeroasã (cum este cazul sacrificiilor umane cãtre Moloh). Ori acest lucru este de neacceptat.