Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC, 0, Intro, 0,2 | a fi una, până ce se va face o singură turmă şi un singur
2 SC, 0, I, III,55 | legilor liturgice, nu se va face nici o deosebire de persoane
3 SC, 0, I, III,56 | liturgia sacră pentru a face cunoscute realităţile invizibile
4 SC, 0, I, III,61 | competente, despre care face menţiune art.
5 SC, 0, IV, 0,125| spus: "Fără Mine nu puteţi face nimic!" (In
6 SC, 0, V, 0,155| vor fi necesare, se vor face conform art.
7 SC, 0, VII, 0,195| teritoriale facultatea de a face adaptările la necesităţile
8 IM, 0, II, 0,226| delegat; din aceste oficii vor face parte şi laici experţi în
9 UR, 0, I, 0,285| ci, dimpotrivă, ne poate face întotdeauna să pătrundem
10 UR, 0, III, I,310| s-a respectat întotdeauna) face parte dintre condiţiile
11 UR, 0, III, I,314| Unghiulară, Cristos Isus, care va face din cele două una. ~
12 CD, 0, II, I,349| al cărei scop este de a face credinţa oamenilor vie,
13 CD, 0, II, I,358| credincioşilor că au datoria de a face apostolat, fiecare după
14 CD, 0, II, II,364| ceremoniile pontificale, să poată face în condiţii bune vizitele
15 CD, 0, II, II,364| Scaunului apostolic, nu se poate face nimic din toate acestea,
16 CD, 0, II, III,372| în apostolat. ~Pentru a face mai eficientă grija faţă
17 CD, 0, III, II,381| şi pentru a facilita şi a face mai rodnice relaţiile episcopilor
18 PC, 0, III, III,447| apostolică şi caritativă face parte din natura însăşi
19 OT, IV, 0, III,558| slujirea preoţească, se pot face tuturor toate. Să fie profund
20 OT, V, 0, III,572| aprofundată care să poată face faţă variatelor necesităţi
21 GE, 0, 0, III,591| gravă pe care o au de a face totul pentru ca toţi credincioşii
22 DV, 0, I, 0,47 | mântuirea fiind statornici în a face binele (cf. Rom
23 DV, 0, I, 0,78 | mântuirea oamenilor, "pentru a-i face părtaşi de bunurile dumnezeieşti,
24 DV, 0, II, 0,99 | credincioşi spre tot adevărul şi face să locuiască în ei cu îmbelşugare
25 AA, 0, Intro, 0,217| a Duhului Sfânt care îi face astăzi pe laici tot mai
26 AA, 0, I, 0,245| fără Mine nimic nu puteţi face." (In
27 AA, 0, I, 0,259| 5) îi face pe laici capabili să exprime
28 AA, 0, II, 0,283| proprie; în acelaşi timp ea o face să fie pe măsura vocaţiei
29 AA, 0, II, 0,283| Biserici să lucreze pentru a-i face pe oameni capabili să construiască
30 AA, 0, II, 0,292| astfel, în orice vreme, ea se face recunoscută după acest semn
31 AA, 0, III, 0,302| diversitatea umană care face parte din ea şi o implantează
32 AA, 0, III, 0,307| material care li se poate face. Însă adevăraţii apostoli,
33 AA, 0, V, 0,338| care sunt formele care pot face mai rodnică acţiunea apostolică;
34 AA, 0, VI, 0,342| şi martor al Bisericii, o face prezentă şi activă în sânul
35 DH, 0, I, 0,361| comunităţii umane. Dumnezeu îl face pe om părtaş la această
36 DH, 0, I, 0,361| comunitar. ~ Aşadar se face o nedreptate împotriva persoanei
37 DH, 0, I, 0,366| contribuie şi să tindă şi la a-i face pe oameni să acţioneze cu
38 AG, 0, I, 0,418| Întrupări autentice pentru a-i face pe oameni părtaşi la firea
39 AG, 0, I, 0,434| Duhului lui Cristos, se face pe deplin şi realmente prezentă
40 AG, 0, I, 0,446| Sfânta Euharistie, ea Îl face prezent pe Cristos, Autorul
41 AG, 0, II,Conclu,458| care cred în Cristos îi face să se nască la o viaţă nouă
42 AG, 0, IV, 0,468| misionară şi în acelaşi timp face să apară în Biserică Institute
43 AG, 0, V, 0,488| trebuie să caute ce se poate face prin eforturi comune şi
44 AG, 0, VI, 0,497| constituie o unitate, Episcopul face prezente şi, într-un fel,
45 AG, 0, VI, 0,499| ascultarea Evangheliei şi face să rodească în inimile lor
46 AG, 0, Înch, 0,503| Dumnezeu este Acela care face ca Împărăţia Lui să vină
47 PO, 0, Intro, 0,507| călugărilor preoţi se vor face adaptările de rigoare. ~
48 PO, 0, I, 0,510| 36) face întregul Său Trup Mistic
49 PO, 0, II, III,549| care voinţa lui Dumnezeu se face zilnic cunoscută creştinilor
50 PO, 0, III, I,550| slujitori ai Capului, pentru a face să crească şi a zidi întreg
51 PO, 0, III, II,578| Învingătorul morţii, o face să se nască în lume prin
52 PO, 0, III, II,581| discernământul spiritual, care îi face să găsească atitudinea corectă
53 PO, 0, III, III,597| care Episcopii să poată face faţă la alte obligaţii faţă
54 PO, 0,Conclu, 0,604| întreagă: "Iar Celui care poate face toate, mult mai mult decât
55 GS, Exp, 0, 0,614| transformare mai amplă care face să capete o pondere crescândă
56 GS, Exp, 0, 0,616| activă la credinţă, ceea ce face ca mulţi să ajungă la un
57 GS, Exp, 0, 0,619| slab şi păcătos adesea face ceea ce nu vrea şi ceea
58 GS, Exp, 0, 0,619| ceea ce ar vrea să facă nu face. De aceea este divizat înlăuntrul
59 GS, I, I, 0,633| străfunduri. Prin conştiinţă se face cunoscută în mod minunat
60 GS, I, I, 0,634| ca pe o îngăduinţă de a face orice, cu condiţia să fie
61 GS, I, I, 0,635| instinctul inimii sale îl face să se îngrozească de o distrugere
62 GS, I, I, 0,637| lucrurilor, sau cel puţin că ea face să fie de-a dreptul superfluă
63 GS, I, II, 0,665| presantă obligaţia de a ne face aproapele absolut oricărui
64 GS, I, III, 0,682| susţinând toate lucrurile, le face să fie ceea ce sunt. Să
65 GS, I, IV, 0,693| primit încredinţarea de a face cunoscut misterul lui Dumnezeu
66 GS, II, I, 0,706| Cristos şi Biserică, va face vizibilă tuturor prezenţa
67 GS, II, I, 0,707| lor reciprocă şi deplină face să apară limpede unitatea
68 GS, II, I, 0,707| confirmată de Domnul. Pentru a face faţă cu statornicie obligaţiilor
69 GS, II, I, 0,716| depăşind dificultăţile, vor face faţă necesităţilor şi intereselor
70 GS, II, II, I,720| împăcată cu necesitatea de a face sinteza lor şi de a ocroti
71 GS, II, II, II,721| Dumnezeu care, înainte de a se face trup pentru a mântui şi
72 GS, II, III, I,730| mult ca oricând, pentru a face faţă creşterii populaţiei
73 GS, II, III, II,737| proprietate publică nu se poate face decât de autoritatea competentă,
74 GS, II, V, I,753| mare număr de ţări pentru a face mai puţin inumane acţiunile
75 GS, II, V, I,756| detestă, chiar dacă nu pot face abstracţie de complexitatea
76 GS, II, V, II,759| formaţie profesională, pentru a face faţă diferitelor sarcini
|